• Însemnări

    Gata, m-am hotărât: vreau casă cu grădină

    Pandemia globală de coronavirus și restricțiile de circulație m-au făcut să mă satur de traiul la bloc și să mă gândesc tot mai serios să mă pregătesc serios pentru o nouă etapă a vieții: căsuța cu grădină. Gata, până aici, 30 de ani de trăit la bloc ca într-o cutie de chibrituri mi-au fost de ajuns, să trecem la nivelul următor. Ce m-a făcut să mă gândesc la asta? Pentru că am ajuns la concluzia că e nasol să nu ai curtea ta, să nu poți să privești cerul de pe gazonul tău prospăt tuns, să nu poți lucra de pe terasa ta din curte sau să nu poți face…

  • Însemnări

    Visez să mă mut la casă

    De câteva nopți la rând am același vis, un vis care se tot repetă și se repetă la nesfârșit, în care se face că locuiesc într-o casă micuță, cochetă, cu două-trei camere, cu o grădinuță cu multe flori, o piscină, loc pentru grătar, câțiva nuci și cireși bătrâni la umbra căruia lucrez eu cu laptopul în față și o bere rece alături – casa mea – my dream house, vorba americanului Nu, nu vreau o casă la țară, nu vreau să fiu izolat de civilizație și de lumea modernă, vreau la oraș, dar să fie într-o zonă liniștită, într-un cartier liniștit. Și nu vreau neapărat o vilă cu țâșpe etaje,…

  • Clujul meu

    O căsuţă dintre blocuri în care m-aş vedea locuind

    Există o casă destul de veche în Grigorescu, între blocuri, pe strada Eremia Grigorescu pentru cunoscători, care mie îmi place tare mult cum e construită şi de fiecare dată când trec pe langă ea, nu pot să mă abţin să nu arunc un ochi, să o admir şi să mă imaginez locuind în ea. Nu ştiu dacă întradever e locuită, perdele la ferestre există, dar judecând după aspectul exterior, proprietarii nu par sa investească prea mult în ea şi înclin să cred ca nişte oameni bătrâni stau acolo. Mă gândesc că o fi având ceva valoare sentimentală pentru oricine deţina casa asta, iar pereţii ăia par încărcaţi de istorie la…