• Însemnări

    Succesul altora ma ambitioneaza

    In lumea asta exista foarte multi oameni care au succes in domeniile lor de activitate. E si normal, in orice domeniu trebuie sa existe cineva mai norocos, mai destept si mai cu capul pe umeri care sa reuseasca si sa prospere. Acesti oameni de succes mai si clacheaza din cand in cand, ca asa e viata, nu iti reuseste tot timpul tot ce iti propui si mai dai cu capul de lustra vietii, metaforic vorbind, lucru care te trezeste oarecum la realitate si te readuce cu picioarele pe pamant. In jurul acestor oameni care se intampla sa nu aiba tot timpul succes graviteaza hienele umane, acea categorie de persoane care…

  • Însemnări

    2013: nici prea bun, nici prea rău

    În fiecare an pe vremea asta, cu câteva ore înainte să trecem în noul an, mă opresc pentru câteva minute din tot ceea ce fac, trag linie şi aştern pe o foaie (în cazul de faţă, blogul) ce am realizat, ce nu am realizat, ce am reuşit să duc la bun sfârşit, ce nu am reuşit, ce obiective îmi impun pentru anul următor. Per ansamblu, anul 2013 a fost pentru mine unul nici prea bun, nici prea rău, undeva pe la mijloc, ca să zic aşa. Una dintre cele mai importante realizări anul acesta e că am reuşit să prind un loc de muncă bun, stabil, la 5 minute de…

  • Blogosfera

    Promisiune

    Daca il voi detrona pe celebrul Tudor Chirila din fruntea Zelist.ro promit solemn ca voi interpreta piesa arhi-cunoscuta „Perfect fara tine”, iar inregistrarea va ajunge pe Youtube. Momentan evasile.com ocupa pozitia 6496, iar acest lucru se datoreaza faptului ca nu m-am preocupat niciodata sa primesc link-uri, sa fac link building, sa alerg dupa trafic, sa primesc link juice si sa ajung cat mai sus in Zelist, dar nu e timpul pierdut. Let’s do it… Sunt un om de cuvant. E visul meu sa ma vad in fruntea tuturor. Iar eu daca ajung lider in Zelist, acolo voi ramane, nu ma retrag si nu o sa cer sa-mi scoata blogul ca altii. Sa fiti iubiti!

  • Blogosfera

    Mă înrolez pe ultima sută de metri în Blogwars 3

    Blogul acesta al meu are nevoie de o nouă provocare, eu am nevoie de ceva care să mă scoată din letargia cronică în care am intrat la capitolul blogging, aşa că cea mai bună provocare este înrolarea în Blogwars, o competiţie între bloggerii care se vor întrece pe parcursul a zece etape săptămânale în articole originale şi inedite pe teme tehnologice, având ocazia să câştige premii atractive. Cum nu sunt străin de tehnologie şi am o oarecare experienţă când vine vorba de chestii de geeksi, am un feeling plăcut că această competiţie va fi pe gustul meu. Şi e o bună modalitate care, sper, să-mi readucă apetitul pentru blogging, pe…

  • Însemnări

    evasile.com devine blog colectiv întreţinut de cititori şi prieteni!

    Cum eu nu mai reuşesc să-mi fac timp să aştern nişte gânduri pe acest blog, m-am hotărât să las pe alţii să scrie pe el. Oricine e binevenit. Am creat un user guest cu parola guest123 cu care oricine se poate autentifica şi scrie un text care va apărea pe blog. Atenţie, acest user are cel mai mic rol, astfel că nu veţi putea publica articolul înainte să-l aprob eu. E ca o măsură de precauţie, să nu vină oricine şi să scrie chiar ce-l taie capul, să mă înjure sau să mă ia la mişto. Nu abuzaţi de ospitalitatea mea. Puteţi scrie despre orice, de la fotbal, politică, filme,…