• Din Romania

    Datele care contează

    Dacă şi tu faci parte din categoria aceea de oameni care s-a săturat efectiv de mizeriile făcute de acest grup infracţional organizat care se află la conducerea ţării, du-te la vot! Votul e cea mai puternică armă a democraţiei şi singura de care se tem toţi. Cu aceasta folosită aşa cum trebuie putem penaliza aceste elemente corupte care au pus stăpânire pe România. Mai jos sunt datele care contează, ca să nu avem discuţii pe viitor că nu le-aţi ştiut. Anul acesta pe 26 mai şi 24 noiembrie nu vă faceţi planuri, e în joc viitorul nostru şi al copiilor noştri! Haideţi să ne unim şi să facem tot posibilul…

  • Din Romania

    Cele mai bune argumente de a ieși duminică la vot

    Suntem în ultima săptămână a campaniei electorale, iar duminică, 11 decembrie 2016, vom merge din nou la urne pentru a ne alege parlamentarii pentru viitorul guvern. E un scrutin important, în care se decide practic viitorul țării, iar de noi, poporul, depinde soarta acestor alegeri. Personal, mă voi duce duminică la vot, ca de fiecare dată, cu gândul la SCHIMBARE și voi pune ștampila pe cei care au reușit să mă convingă că merită o șansă, că sunt diferiți, din afara sistemului ticăloșit, nu au mai făcut politică niciodată și vor să își pună la bătaie experiența acumulată în slujba poporului. De ce? Pentru că vreau să văd și alți…

  • Carul cu nervi

    De ce nu trebuie să câştige PSD alegerile din decembrie?

    Cel mai elocvent motiv pentru care trebuie să ieşim în număr mare la vot în 11 decembrie 2016 e dezvăluirea apărută zilele astea pe online despre un contract de 406.866 lei acordat cu dedicaţie de Primăria Târgu Jiu, condus de 16 ani de un mafiot din PSD, pe numele lui Florin Cârciumaru, pentru bradul de Crăciun din centrul oraşului. Fără nicio jenă şi ruşine, pesediştii din Târgu Jiu au votat liniştiţi pentru alocarea a circa 110.000 de euro pentru un brad orăşenesc. E o sumă colosală, nu ştiu exact ce brad este acela de îl face atât de valoros şi nu pot să înţeleg de ce au oferit atât de…

  • Online & Tech

    Vino la Vot – nu-i lasa pe altii sa decida in locul tau!

    Asociatia PRO Democratia si agentia Leo Burnett Romania au inceput o campanie isteata impotriva absenteismului la vot, cu Stefan cel Mare si Mihai Viteazu in „rolurile” principale :). O intrebare buna: Oare daca in momentele de cumpana ale istoriei noastre nici inaintasii nu se prezentau, unde am fi fost acum, carei culturi i-am apartine acum? Un gand menit sa scuture constiintele si sa trezeasca atitudinea civica in noi toti.