• Din Romania

    Ipocrizia unui film de prezentare al României în an Centenar

    Noul film de prezenzare al României în an Centenar, lansat de cel mai slab guvern din istoria post-decembristă, e de o ipocrizie ieşită din comun. E un clip slab, lipsit de empatie, o înşiruire de cadre care nu transmit nimic, prezentate de o voce care pare desprinsă dintr-o promoție la Teleshoping și care nu fac altceva decât să ne arate frumuseţile acestei ţări, la care acest Guvern nu a avut niciun merit. Au făcut şi ei o prezentare cu „materialul” clientului, evident, puţinele păduri pe care le mai avem, puţinele animale protejate de lege care încă mai vieţuiesc prin munţii României, precum şi performanţele sportivilor noştri legendari care au făcut…

  • Însemnări

    Cea mai falsă și ipocrită vorbă românească

    Una dintre cele mai false și mai ipocrite vorbe din folclorul românesc este clasica „banii n-aduc fericirea”. Nu știu dacă există o vorbă mai falsă și mincinoasă în țara asta, dacă există vă rog să mi-o spuneți și mie, dar până atunci, pe asta o pun pe primul loc. Cum adică „banii nu aduc fericirea”? Într-o lume guvernată de bani și în care toți pământenii se află într-o goană continuă după bani și după satisfacție în plan financiar și personal, a zice că banii nu aduc fericirea e de o falsitate incomensurabilă. Ia fă un experiment. Dă-i unui om acum, spre exemplu, 1000 sau 10.000 de euro și să-l vezi…

  • Din Romania

    Victore, cât mai poți să minți, nesimțitule?

    Primul-sinistru al României, Victor Viorel Ponta, cel mai prost premier din ultimii 25 ani, a fost prins, din nou, cu o minciună gogonată. A câta oară? Eu unul i-am pierdut șirul minciunilor acestui om. Mai exact, iresponsabilul din  fruntea Guvernului a susținut că pentru soția ambasadorului Olandei în România s-a închis un etaj întreg la Spitalul Universitar din București când aceasta a trecut printr-o intervenție, iar pentru el s-ar fi închis două etaje. O minciună, evident. Un jurnalist care s-a operat la rândul lui în acel spital, în aceeași perioadă cu soția ambasadorului și a văzut totul, i-a dat replica lui Ponta. Jurnalistul Ovidiu Marincea de la Realitatea TV a…

  • Din Romania

    Nesimtirea Bisericii Ortodoxe nu are limite

    Intr-o era a tehnologiei cand totul se gaseste la un click distanta, Romania ramane tara in care trei sferturi din scoli nu au infrastructura si dotarile necesare pentru o educatie decenta, multe dintre acestea nu au reusit sa treaca de batranul Pentium I-III, pentium IV se gaseste mai mult prin scolile din orasele mari, iar internetul reprezinta un vis frumos pentru multi copii. In schimb, mai marii Bisericii Ortodoxe Romane si-au permis sa-si doteze birourile noului sediu, inaugurat saptamana trecuta, al centrului de presa Basilica si postului de radio/TV Trinitas, cu aparatura de ultima generatie si calculatoare Apple. Pentru ca de ce sa te chinui cu epave de calculatoare gen…

  • Însemnări

    Banul te strică ca om

    Nu cred că trebuie să demonstrăm acum afirmaţia din titlu pentru că bag de seamă că o ştie toată lumea, dar ce vreau să vorbesc eu este cum un actor talentat şi recunoscut în lume a căzut pradă banului. Presupun că aţi aflat cu toţii de Charlie Sheen care a fost dat afară din serialul Two and a half men pentru că a început să facă, mă scuzaţi de expresie, p**a mare. S-a crezut cocoş când nu trebuie şi asta l-a costat slujba. A început să-şi dea aere de vedetă, să se creadă mai presus de regizor, director de platou şi ce oameni mai sunt în spatele camerelor. Cine l-a…