• Media

    Cea mai bună anchetă de presă din 2021 – „Clanul Marelui alb”

    Recorder, prin jurnalistul Victor Ilie, a reuși să se infiltreze în fortăreața numită Biserica Ortodoxă Română, acest stat în stat cum i se mai spune, pentru a afla amănunte despre ingineriile financiare pe care le desfășoară și cum legile din țara asta nu li se aplică, cum lucrează în spatele ușilor închise una dintre cele mai influente organizații din România și cum și-a creat marele imperiu financiar bazat pe naivitatea enoriașilor și generozitatea clasei politice, indiferent de partidul care s-a perindat la putere în ultimii 30 de ani. Rezultatul l-am văzut cu toții, o anchetă video de manual, o mostră de jurnalism de investigație ca la carte, una de predat…

  • Însemnări

    Anul 2018 în cifre la The New York Times

    Citind bilanțul pe 2018 al prestigiosului cotidian american The New York Times mi s-a confirmat, din nou, cât suntem de departe de ei. De presa adevărată, de jurnalismul pur. Media românească e la ani lumină distanță de civilizație, educație și cultura jurnalismului și nu cred că vom ajunge acolo prea curând. Din păcate, noi ca nație nu vom avea niciodată șansa de a răsfoi paginile unui cotidian românesc de talia New York Times. Pentru că nu va exista așa ceva în România. Niciodată. Așa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să îi citim pe ăia mari și să ne minunăm de nivelul la care au ajuns. Eu sunt…

  • Din Romania

    De ce nu există presă independentă dedicată 100% Bucureştiului?

    M-am întors astăzi de la Bucureşti şi pe drum mă gândeam la un singur lucru: presa şi cât de praf e industria mass-mediei în Capitală. Eu trăiesc şi respir presă zilnic. Non-Stop. Zi şi noapte. Sunt conectat în permanenţă la fluxurile de ştiri şi verific din 10 în 10 minute ce s-a mai întâmplat. Mă trezesc noaptea ca un nebun să îmi notez o idee de ştire. Dau telefoane dimineaţă ca să aflu informaţii. Da, ştiu, sunt obsedat, asta e, îmi asum. Fiecare cu nebunia lui, zic :)) După două zile petrecute în Capitală am ajuns la concluzia că aici nu există presă dedicată 100% oraşului. Nu există nicio publicaţie…

  • Sport pe pâine

    Jos pălăria echipei lui Cătălin Tolontan!

    Ieri a fost o zi bună pentru justiția română, inculpata și corupta Elena Udrea, protejata mafiotului Traian Băsescu, a primit o veste proastă: o binemeritată condamnare de 6 ani cu executare în vestitul dosar „Gala Bute”, un caz lung și extrem de stufos. Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, a luat 5 ani cu executare.   Momentan, blonda lui Băsescu s-a autoexilat în Costa Rica și cel mai probabil va fi dată în urmărire internațională.   În lumina acestui succes istoric, se cuvine să ne scoatem pălăria în fața echipei de investigație condusă de jurnalistul Cătălin Tolontan care a dus tot greul anchetei și de la care…

  • Sport pe pâine

    Să mai contabilizăm o furăciune la GeSePe. A câta oare?

    În timp ce Cătălin Tolontan e ocupat cu anchetele jurnalistice extra-sportive, oamenii de la Gazetă încearcă și ei să țină ziarul în viață. În ediția de astăzi, 26 septembrie, vreau să semnalez o furăciune pe față la un articol despre Universitatea Cluj, echipă care se pare că nu a fost uitată de ziariștii de la Gazetă în ciuda faptului că evoluează în Liga a 4-a. „Jurnalistul” Andrei Crăițoiu s-a „inspirat” puțin mai mult din titlul lui Valentin Șchiopu din pressone.ro, dintr-un articol apărut în 11 septembrie. A se citi furat. Și să mai trecem în revistă faptul că cele două poze cu suporterii sunt luate cu japca de pe pagina…