• Sport pe pâine

    Suntem la ani lumină distanță de nivelul fotbalului mare

    Nu am mai scris demult ceva despre „minunatul” fotbal pe care îl avem și s-au întâmplat destul de multe. În primul rând, a început Liga 1 (sau pentru nostalgici, Divizia A), din care s-au disputat deja patru etape și, personal, nu am urmărit niciun meci și nici nu m-a interesat prea tare. Din simplul fapt că fotbalul românesc a devenit atât de neinteresant încât pur și simplu nu prea mai merită niciun efort. Serios, mai merită să te consumi cu mizeria asta de fotbal pe care o avem? Când vezi cum echipe înființate după anul 2000 ajung să facă „performanțe” și să joace în prima divizie, în timp ce echipele…

  • Sport pe pâine

    Strategie versus disperare in fotbalul romanesc

    În fotbal, luna ianuarie este luna disperării. Majoritatea cluburilor încearcă să-și peticească loturile pe posturile în care au apărut deja rupturi – musculare sau de valoare, nu mai contează -, astfel încât să ducă sezonul la capăt cu bine. Mulți au făcut târguri proaste astă-vară, așa că acum trebuie să repare ce mai poate fi reparat. Iată, de exemplu, Steaua, care, după cum ne spune cântecul, „este numai una și ne mândrim cu ea întotdeauna”. În vară a vândut bine și a cumpărat prost, pentru că Gigi Becali vrea să facă mai mult afaceri decât performanță. Evident, asta este treaba omului, face ce vrea pe banii lui. Partea frumoasă este…

  • Clujul meu,  Sport pe pâine

    Eternul derby clujean

    Nu puteam sa ratez aseara clasicul fotbalului clujean, CFR vs Universitatea Cluj, nu am ratat nici un meci pana acum in ultimii ani,  asa ca pe la sapte jumatate am pornit spre Gruia, am urcat cu chiu cu vai dealul Rosetti si am ajuns la stadion. La cativa metri de arena, doi politisti verificau biletele, la care un grup de suporteri franari a replicat. „Nu avem bilete, primim invitatii la intrare”, lucru care spune multe despre fidelitatea suporterilor de rezultat ai clubului din Deal. Trec pe langa feroviarii adunati la intrarea in peluza visinie si ajung la intrarea in parcare, căci pe lângă calitatea de suporter pe care o am, am…

  • Sport pe pâine

    De ce nu ma mut la UPC Romania pentru Liga 1?

    Presupun ca a aflat toata lumea ca meciurile de fotbal din Liga 1 vor fi difuzate in urmatorii 5 ani de Look TV, iar UPC Romania, Focus Sat si o anume retea de care nu am auzit pana acum, iNES IPTV, sunt singurii cablisti care le vor difuza. Eu sunt abonat RDS&RCS de cand am lasat UPC pentru a vedea fotbalul romanesc, stiti voi, cand era marea nebunie cu meciurile din campionatul romanesc difuzate de GSP TV si Digi, atunci cand trei sferturi din Romania nu stia de existenta RDS-ului si era abonata la UPC. Acum vad ca traditia se repeta, doar ca de data aceasta s-au inversat „liderii cablului”, ca sa zic asa, drepturile…

  • Sport pe pâine

    N-avem bani, dar stam la hoteluri de 4-5 stele

    Hotel Premier din cartierul Grigorescu e locul unde stau majoritatea echipelor de fotbal cand vin sa joace la Cluj. Aici au fost echipe ca Steaua, Dinamo, Rapid, Severin, Medias si altele de care nu-mi aduc aminte acum. Fiind hotel de 4 stele sunt ceva costuri si cheltuieli pentru niste conditii mai mult decat decente. Alt hotel la care obisnuiesc sa stea fotbalisti e Opera Plaza, de 5 stele. Ceea ce nu inteleg eu aici, ca sa ajung si la subiectul principal sa nu ma lungesc prea mult cu introducerea, de ce echipe ca Severin sau Rapid au nevoie de conditii de 4 stele, desi se afla in insolventa si aproape…