• Clujul meu

    Am călcat pentru ultima dată într-un local din sfera Janisului din Cluj

    După vreo 2 ani în care nu am mai călcasem efectiv în Janis, în club, din cauza scandalurilor, a jegului evident și a prețurilor extrem de mari pentru condițiile pe care le oferă, aseară am dat o geană pe acolo pentru a vedea ce s-a mai schimbat, dacă mai are chef lumea de scandal pe acolo, cum e amenajat și ce prețuri mai sunt. Am fost prea naiv să cred că lucrurile s-au schimbat în bine după atâtea scandaluri, m-am înșelat. Nu s-a schimbat nimic față de ultima dată când am fost. Același jeg, aceeași mizerie și prețuri de club de fițe. Dacă s-a ajuns ca o crâșmă de doi…

  • Clujul meu

    Draga Colin,

    Iti scriu aceste randuri cu o urma de regret pe care o am dupa ce ti-am vizitat de doua ori gastro pub-ul de pe strada Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) si de fiecare data am plecat cu un gust amar. Imi place cum ti-ai aranjat localul, e frumos, cochet, decorul e inspirat, arata fain, nu am ce sa iti reprosez la acest capitol, nu stiu cum e mancarea caci nu am apucat sa servesc nimic, dar se vede ca ai investit ceva bănuti aici. Numai ca, ai o problema majora, care s-ar putea ca pe viitor sa te afecteze: serviciile oferite de personalul tau lasa de dorit si, pentru mine, anuleaza…

  • Clujul meu

    Un nou local deschis in Grigorescu – Plan Cafe

    In cartierul unde muncesc si imi traiesc viata, Grigorescu, s-a deschis de curand un local tare fain amenajat, placut, structurat pe doua nivele si avand o terasa cu o panorama deosebita. Se numeste Plan Cafe si e pozitionat langa sediul TVR/Radio Cluj de pe strada Donath. Cum aveam ieri chef sa stau sa ma relaxez cu o bere rece in fata, dar imi era lene sa merg pana in centru, am zis ia sa vedem cum e noul Plan Cafe. Si dupa doua ore petrecute acolo, ma declar impresionat de ce am gasit. Localul e extrem de cochet, amenajat cu gust, elegant, are televizoare mari pentru microbisti, preturi decente, bere rece…

  • Clujul meu

    O intamplare care mi-a lasat un gust amar, la Beraria URSUS

    Am fost aseara la Beraria Ursus din centru sa beau o bere, sa stau la o poveste si sa ma relaxez dupa prima zi de munca dupa concediu obositor :). Local fain amenajat, cu gust, stilat, curat, decent, onorabil, o locatie excelenta de stat la o sueta, nimic de reprosat la capitolul asta – poate cel mai frumos aranjat local din orasul asta. Partea proasta a zilei de ieri, care mi-a ridicat nitel tensiunea a fost un mic derapaj din partea conducerii localui, cand au schimbat meniurile cu alte preturi, iar asta dupa ce clientii au comandat. Nu am facut scandal pentru ca n-aveam chef sa-mi stric seara, dar am…

  • Însemnări

    Localuri pentru nefumători este?

    Eu nu fumez, ea nu fumează, altul nu fumează, şi totuşi nu există un local special pentru nefumători, cel puţin eu nu am auzit de vreunul. În Cluj, zic, pentru că în alte oraşe poate este, nu ştiu să vă zic asta. Pe mine mă interesează un local care să fie numai şi numai pentru nefumători, nu doar cu o cameră specială, ci întreg localul, pentru că în camera aia destinată nefumătorilor tot pătrunde fumul indiferent câte aere condiţionate şi aerisiri ai avea şi tot mă afum ca un porc, mai ales dacă în camera fumătorilor sunt 50 de oameni care fumează ca turcii. Dacă ştiţi de vreun asemenea local…