• Însemnări

    Alternative de distracție online pentru copii

    Părinții tineri se plâng adesea că odraslele lor își pierd timpul aiurea pe internet, nu mai învăță, nu își cultivă cunoștințele generale, nu învață nimic util de pe internet și nu fac altceva decât să stea pe rețelele sociale și să se joace. După umila mea părere, a unui tânăr care a prins atât boom-ul tehnologic cât și epoca boemă de dinainte de explozia tehnologică, în care nu existau calculatoare, laptop-uri, telefoane mobile iar de internet nici nu putea fi vorba, cel puțin în România, părinții sunt vinovați, în mare parte, că cei mici nu descoperă lucruri utile și frumoase pe internet. Pentru că mulți nu au timp, vin obosiți…

  • Însemnări

    Vremurile se schimbă, iar noi trebuie să ne schimbăm odată cu ele

    Trăim într-o eră a tehnologiei moderne, asta o știm cu toții. Totul a ajuns să se rezume la internet, rețele sociale, calculatoare, tablete, telefoane mobile inteligente și alte dispozitive de ultimă generație care au menirea să ne ajute și să ne facă viața mai ușoară. Copiii din ziua de azi descoperă această tehnologie de la vârste fragede, iar unii primesc tablete și telefoane mobile într-o perioadă în care abia învață să meargă, alții în schimb beneficiază de acest lucru mai târziu, în primii ani de grădinită sau școală. Cert este că, ne aflăm într-un moment al evoluției noastre în care este de neconceput ca un copil să nu aibă o…

  • Tehnologie si Internet

    Sfaturi pentru părinți: nu vă lăsați odraslele nesupravegheate pe net

    E plin de puști și puștoaice care scapă prin diverse metode de vigilența părinților și încep să facă diverse lucruri pe internet. Unii își fac conturi de facebook prin introducerea unei vârste mai mari, apoi încep să lase mesaje ca cele de mai jos la poze deochiate, în cel mai bun caz, dar alții ar putea comite nasoale, gen luat cardul lui tati și băgat pe site-uri dubioase sau intrat în dialog cu diverși dubioși necunoscuți. Sunt multe lucruri grave care se pot întâmpla, lucruri ce pot fi prevenite cu mai multă atenție din partea voastră, a părinților. E doar un simplu sfat de la un om cu experiență pe…

  • Carul cu nervi

    Unii parinti au nevoie de un control psihologic

    Am tot zis ca incerc sa evit sa scriu despre lucruri negative aici, nu de alta dar nu vreau sa-mi transform coltul meu 2.0 intr-un loc plin de frustrari si negativisme, insa de data asta nu ma pot abtine. Ramasesem dator cu o postare despre o chestie pe care nu mi-o pot scoate din cap altfel, surprinsa la Winners, in timpul turneului de tenis pentru copii AEGON Junior Open 2013, desfasurat weekend-ul trecut. Multi parinti in tribune, urmarindu-si odraslele, unii dintre ei si-au dat arama pe fata aratandu-si cretinismul pur si romanismul caracteristic. Practic, au lasat liber romanul din ei sa zburde in voie, ca sa zic asa. Cativa dintre ei…

  • Din Romania

    Au fost cândva şmecherii cartierului

    Pe vremea când eram eu junior existau nişte băieţi mai mari foarte şmecheri în cartier, care băgau frica în ăştia mici şi îi trimiteau după ţigări la bucată, după suc, bere şi orice le poftea inima atunci. Fluieratul după femei era ceva obişnuit în cercul lor, făceau glume misogine şi stăteau până târziu în noapte spărgând seminţe în faţa blocului la o bere la pet. Mergeau unde vor, când vor şi cu cine vor, fără ca să fie nevoiţi să dea raportul cuiva. Nu aveau responsabilităţi şi planuri de viitor. Trăgeau de fiare la greu şi ascultau manele. Puneau distracţia, prietenii şi viaţa de noapte pe primele poziţii în topul…