• Însemnări

    Farmecul sărbătorilor de iarnă e să crezi în Moşi

    Cele mai fascinante sărbători sunt cele de iarnă, pentru că o lună întreagă nu faci decât să dai şi să primeşti cadouri, totul într-o atmosferă caldă şi primitoare, iar frigiderul şi cămara ne îmbie cu mirosuri care mai de care mai rafinate şi e singura perioadă din an în care sunt pline de bunătăţuri. Prăjituri, bucate alese, băutură, ce mai, un adevărat festin culinar ne aşteaptă în aceste zile. Şi să nu cumva să întreceţi măsura că-i păcat să vă petreceţi sărbătorile prin spitale, da? Balul sărbătorilor e deschis de Moş Nicolae, când dăruim şi primim cadouri conform tradiţiei, aducem un zâmbet pe buzele apropiaţilor şi ne bucurăm împreună de…

  • Însemnări

    Primul an în care nu am fost la Înviere

    Este  primul an în care am renunţat la a merge la înviere. Nu ştiu exact motivul, dar parcă nu am mai simţit că mă atrag cele sfinte. M-am plictisit să-l ascult pe popa, nu am răbdare să stau la slujbă, m-am plictisit să merg şi să văd în fiecare an cum fac unii prezentarea modei în jurul bisericii, nu mai găsesc fascinaţia aia ce o aveam în copilărie cu mersul la înviere. Parcă mă simt mai altfel, nu mai simt sărbătoarea aşa cum o simţeam când eram copil, numai gândul că trebuia să merg cu udatul prin vecini mă făcea foarte fericit sau venirea iepuraşului cu cadouri, acum toate astea…

  • Însemnări

    Ne pierdem tradiţiile şi asta (cred că) ne doare cel mai tare

    Ce s-a întâmplat cu tradiţia împodobitului bradului în ziua de Ajun? De ce nu o mai ia nimeni în seamă? De ce majoritatea oamenilor îşi împodobesc pomul cu o săptămână înainte de Crăciun? De ce ne pierdem aşa uşor tradiţiile astea faine pe care le avem? O mână de tradiţii mai avem şi pe alea le aruncăm la coş. De când mă ştiu am făcut pomul pe 24 dimineaţa, nu cu o zi înainte, nu cu două şi nu cu o săptămână. Aşa am învăţat io că e tradiţia şi o respect. Altă chestie care m-a enervat este venirea preotului în a doua zi de Crăciun. Iar am văzut afiş…

  • Însemnări

    Baba de la 5

    Fiindcă 5 reprezintă un număr foarte drag mie, m-am gândit că anul asta să apelez la el pentru a-mi fixa baba prevestitoare de bine. Nu e deloc un număr care să-mi influenţeze viaţa într-un fel sau altul, nu e nici vreo cifră din data mea de naştere, a numărului de la chiloţi ori şosete, nici măcar număr norocos nu-mi e, e pur şi simplu un număr care m-a ajutat de prea multe ori în viaţă ca să nu merite respect. Măcar atâta lucru să fac şi io pentru el. Şi pentru că io găsesc câte o explicaţie logică pentru orice, normal că am şi o explicaţie despre semnificaţia zilei în…

  • Online & Tech

    Traditia, un mare bullshit

    Rămăsesem dator cu rezultatul experimentului cu busuiocul, și, fiindcă eu sunt om de cuvânt, vă spun că eu nu sunt compatibil cu tradiția asta, adică la bărbați nu merge, deci doar le fete se pune. Oare dacă-mi puneam fularul cu Dinamo sub cap noaptea trecută, luau câinii campionatul? Am pus un busuioc sub pernă, pentru că pot, pentru am vrut să văd dacă merge tradiția aia din ajun de bobotează; știți voi, aia când ți se arată în vis cu cine te vei mărita/însura. Vroiam să văd dacă merge și la bărbați. Ei bine, nu merge! Noi nu suntem compatibili cu ea, tradiția, zic. Nu funcționește la bărbați. Discriminare! Huooo!…