Stimate Daniel Buzdugan, Tu probabil că nu mă cunoști, dar eu te cunosc pe tine. Eu sunt un umil blogger clujean cu mii de texte scrise în ultimii ani, iar de doi anișori am ajuns dintr-o întâmplare să cochetez și cu presa, nu sunt atât de cunoscut ca matale, dar pot spune cu mâna pe inimă un singur lucru: niciodadă, dar niciodată, în acești aproape 7 ani de blogging, nu mi-am însușit un text al cuiva, fără să precizez sursa. Am luat ceva de pe un site, indiferent că a fost un banc sau un articol amuzant, tot timpul am mentionat sursa. Când am dat pe facebook ceva, am scris…
-
-
Pelerinajul bloggerilor printre branduri – Cluj Brands Tour 2
Din vârful patului în care stau şi admir lumea cu regretul omului bolnav care priveşte apatic cum se scurge viaţa pe lângă el, vă relatez despre un eveniment foarte fain pe care, în mod normal, nu l-aş fi ratat – Cluj Brands Tour, ajuns la ediţia a doua, organizat excelent de cel mai celebru cuplu de bloggeri clujean – TVdece.ro. Prima ediţie am ratat-o pentru că, nu mai ştiu de ce, dar ştiu sigur că era vorba de ceva important, că eu nu ratez astfel de isprăvi decât dacă arde ceva, asta ca să ştiţi. A doua ediţie se pare că o ratez pentru că o varicelă m-a condamnat la…
-
(Re)Descoperim brandurile de succes ale Clujului
Unii poate ca le-ati mai descoperit, altii deloc, pentru cei mai multi, va fi o experienta mai mult decat placuta. O mana de bloggeri din tara vor veni pe 9-10 septembrie la Cluj-Napoca unde vor avea ocazia sa afle mai multe despre cele mai mari branduri care au facut succes in orasul de pe malul Somesului. Actiunea se va derula sub umbrela Cluj Brands Tour, un excelent eveniment organizat de prietenii de la Tvdece, Alina si Razvan, cunoscuti publicului online drept Florica si Zicu, si sprijiniti de Primaria Cluj-Napoca. Pentru mine ca si clujean, nascut si crescut aici (vorba aia, in orasul asta am invatat sa-mi leg sireturile, in orasul…
-
Vorbitul în public nu-i de mine, asta-i clar
Am ţinut o (tentativă de) prezentare/speech/whatever ieri la On/Off 2 TIFF Edition, despre „cum se creşte în online (de la film cu buget redus la blockbuster). Subiectul era unul bun despre care aveam ce să vorbesc, dacă nu eram prost. Deci vă spun sincer, n-am avut un asemenea trac de când mă ştiu, am generat hectolitri de transpiraţie prin toţi porii, m-a luat un val de emoţii încă de când m-am ridicat de pe scaun. Când am ajuns la Opera Plaza n-aveam nicio emoţie, mă simţeam super pregătit, un pic obosit, dar fără pic de emoţie şi simţeam că aveam ce să spun, voi face o primă prezentare reuşită. N-a…
-
Ioi, o să fiu şpicăr pentru prima dată…
Vorba lui Andrei Crivăţ, ioi, sunt şpicăr :)) TVDece a anunţat al doilea eveniment serios din seria „Din on în off”, pe 7 iunie, ora 19:00, la Opera Plaza. Dacă la prima ediţie am stat cuminte pe scaun cu berea în mână ascultând ce are fiecare de spus, de la a doua ediţie m-am hotărât să mă bag şpicăr. Subiectul l-am ales deja, şi e: De la film cu buget redus la blockbuster (cum se creşte în online) Încă nu ştiu ce voi vorbi, am o idee în cap, dar urmează să-mi notez pentru că am memoria scurtă şi reţin mai greu ideile. Cum va fi o discuţie liberă, fără…