• Din Romania

    Vânătoarea trebuie interzisă prin lege!

    Trăim într-o societate românească bolnavă și mizerabilă, iar printre noi au ajuns să trăiască, din nefericire, niște ființe sinistre care au o pasiune comună extrem de nocivă, aceea de a masacra animale și a folosi cadavrele lor pe post de trofee. Oameni bolnavi și fără creier, asta e descrierea care îmi vine prima dată în minte când mă gândesc la vânători. Da, sunt împotriva vânătorii. Sunt anti-vânătoare și nu pot să înțeleg cum de există oameni care văd în uciderea unui animal o formă de divertisment?! Nu pot să înțeleg cum poate cineva să omoare un animal. Câte zile oi mai avea de trăit în această lume voi susține mereu…

  • Însemnări

    De ce există vânătoare sportivă?

    Dacă e ceva ce mă dezgustă profund și mă enervează la culme pe lumea asta e să văd bărbați, vânători de meserie, care își pun pe Facebook fotografii cu prada capturată, mai cu un iepure, mai o vulpiță, mai un mistreț, mai o căprioară, mai un nu știu ce alt animal. Niciodată nu am înțeles rostul vânătorii sportive, de ce există ea și de ce au ajuns unii să facă un sport din masacrarea unor animale fără apărare, multe dintre ele ocrotite de lege? Nu, serios, poate mă ajută cineva să înțeleg, de ce e atât de fascinant să omori cu sânge rece, de distracție mai mult, niște biete animale…