Saptamana trecuta in cadrul celei de-a 12-a editii a TIFF, festivalul de film care mi-a ajuns la suflet, mi-am petrecut dupa amiezile si serile prin salile de cinema, drept urmare n-am putut sa nu dau peste oameni certati cu bunul simt. Motiv pentru care n-am putut sa nu incropesc o lista de trei reguli esentiale, de bun simt, destinate celor care frecventeaza salile de cinema.
1. Telefonul pe silentios INAINTE de a intra la film – asta e poate cea mai importanta regula inainte de a intra intr-o sala de cinema. Nu astepta sa-ti sune telefonul in timpul filmului ca sa-l pui pe silent, inchide-l inainte sa inceapa filmul. Nu inteleg cum de unii uita sa-l opreasca si-si aduc aminte de asta abia pe la jumatatea filmului.
2. Pastreaza-ti ideile despre film pentru cand iesi din sala – nu mi te apuca si povesti in timpul filmului cu prietenul sau prietena cu care ai venit, ca n-am venit la cinema sa te ascult pe tine. Daca nu esti capabil sa-ti pastrezi ideile pana la final si stai prost cu memoria, ia-ti o foaie si-un pix cu tine si noteaza-ti. Daca ai impresia ca nu se aude ce vorbesti, desi o faci in soapte, imi pare rau ca te dezamagesc, se aude. Si asta poate fi deranjat pentru cei din jurul tau. Uita-te la film ca de-aia ai venit la cinema, nu sa stai la povesti. Think about it.
3. Evita sa fosnesti punga de chipsuri – Nu zice nimeni sa nu-ti iei o punga de chipsuri cu tine la film, desi n-am inteles de ce naiba ai vinde chipsuri la film cand exista sfantul popcorn, dar fa in asa fel incat sa nu afle toata sala ca tu mananci chipsuri. Serios, e deranjant.
Sunt trei reguli de bun simt. Cele mai importante. De care toata lumea ar trebui sa se lipeasca.
Referitor la prima regula, am intalnit cazuri in care nu si au pus telefonul pe silent nici dupa ce a sunat…
inseamna ca unii stau foarte prost cu bunul simt. chiar foarte prost.
Prima regula e de bun simt si eu eram la un moment dat pentru bruierea semnalului in salile de cinema. Am intalnit mai multe cazuri in care respectivul (caruia i-a sunat telefonul) a tinut o conversatie de 5 minute bune la telefon. Jenant.
@Tiberiur: inca din astea n-am patit, dar da, e jenant. cum sa te apuci sa vorbesti la tel in timpul filmului…