Clujul meu

Un om care merită tot respectul

Astăzi eram cu aparatul foto la gât, prin zona Abator, mă duceam spre piața Mihai Viteazul. Și îl văd pe Neculai împingând de zor căruciorul lui. Când am trecut pe lângă el ușor grăbit, mă roagă omul să îi fac o poză. Nu puteam să-l refuz, că noi aici în Cluj suntem oameni prietenoși. M-am oprit, am luat poziția de fotograf, Neculai și-a întors căruciorul pe marginea drumului, să i se vadă „firma” și i-am făcut rapid două poze ca să nu ținem mașinile în loc. L-am salutat, m-a salutat politicos și m-am dus. Fain om și muncitor, merită tot respectul și toată stima.

neculai

Mulți probabil îl știți, dar pentru cei care auziți pentru prima dată de el, aflați că e un domn de vreo 40 de ani care nu o duce prea bine din punct de vedere financiar, dar în loc să stea ca alții pe stradă și să cerșească a ales să facă ceva, să muncească și să facă un ban cinstit. A intrat în atenția opiniei publice și a presei după ce niște băieți i-au făcut o pagina de facebook prin care au vrut să îl ajute să îsi promoveze „mica afacere” pe care o are. Bine, afacere e mult spus, el se ocupă cu adunatul cartoanelor, fierului vechi și, în general, ce are lumea prin casă de care vrea să se scape. Neculai vine cu căruciorul lui, încarcă ce ai tu de aruncat, îi dai și lui niște bani și te scapă de ele. Face un ban cinstit, nu stă la colț de stradă cu mâna întinsă, lucrează cât e ziua de lungă și împinge căruciorul ăla, care de multe ori e foarte plin și nu e tocmai foarte ușor de împins.

Mai sapă o grădină, face curățenie în curte, vopsește garduri și porți, e omul bun la toate. Așa că, dacă aveți nevoie de ceva și nu are cine să vă ajute, apelați cu încredere la Neculai, aveți numărul lui de telefon în fotografie.

Când mai treceți pe lângă el, nu ezitați să-l salutați și, eventual, să îl mai întrebați cum merge treaba, că îi place să socializeze cu oamenii. Răspunde politicos, e mereu zâmbitor și foarte de treabă. Un om demn de toată aprecierea.

Blogger cu 10 ani vechime, scriu din 2007, am 30 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Ador fotbalul, berea, sportul în general, filmele, serialele și lectura. Activez în industria mass-media locală din 2012, am experiență în SEO/SEM, marketing online, eCommerce, copywriting și publishing.

2 Comments

  • zoltybogata

    Un om la care îi place să muncească, mulți preferă să stea la colțul străzi și să cerșească, de obicei ăia sunt ajutați, mai bine ajutați astfel de oameni. Multă sănătate

    RăspundeRăspunde
  • Bucur

    De merita apreciat si are de la mine tot respectul cuvenit. Ar fi bine macar jumatate sa faca ce face el ma refer la cei care stau la colt de strada…

    RăspundeRăspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.