Începând de astăzi, 22 iunie, şi până pe 26 iulie, vă îndemn să urmăriţi aventura celor doi bloggeri simpatici din Cluj-Napoca, Dan Ciulea şi Gabi Aldea, pe www.cjx.ro. De fapt, nu vă îndemn, vă rog din suflet să o faceţi şi să mai daţi câte o geană pe site, în programul vostru foarte încărcat, pentru că e un proiect care merită toată atenţia noastră, un proiect născut din pasiune, ambiţie şi din dragoste pentru CLUJ.
Cei doi bloggeri şi-au propus să străbată aproximativ 9.000 de kilometri şi să treacă prin 16 oraşe din Europa, foste, actuale şi viitoare Capitale Culturale Europene.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, experienţa lor reprezintă un vis frumos, o vacanţă pe cinste şi o şansă istorică de a-ţi îmbogăţi cultura generală. Numai că, cei doi nu pornesc în această aventură să se distreze, ci se duc să muncească, scopul lor fiind acela de a aduna cât mai multe informaţii şi resurse importante din aceste foste capitale culturale care să ajute Clujul să câştige, evident, mult râvnitul titlu de Capitala Culturală Europeană în 2021. Altfel spus, se distrează muncind în folosul comunităţii clujene, ceea ce e un lucru foarte, foarte fain. Mai concret, ei adună informaţii despre strategiile implementate de alte oraşe care candidează, au candidat sau vor candida pentru acest prestigios titlu de Capitală Culturală.
Prin acest proiect, CJX, cei doi vor promova Clujul ca şi destinaţie turistică, Capitală Europeană a Tineretului 2015 şi posibilă viitoare Capitală Culturală.
Întreaga aventură va fi disponibilă pe site-ul www.cjx.ro, cu fotografii, filmuleţe, relatări şi texte despre ce vor descoperi pe drum şi în oraşele prin care trec. Fiindcă mi-a plăcut tare acest paragraf de pe site, mi-am permis să-l iau cu copy-paste: CJX.ro reprezintă „arhiva dinamică a întregii noastre experiențe de a descoperi lumea capitalelor culturale”.
Nu o să mă mai lungesc cu vorbăria că nu are rost, dar mai repet încă o dată, staţi cu ochii pe www.cjx.ro în această perioadă că nu veţi regreta. Urmăriţi-i şi pe facebook, youtube, pe hashtag-ul #clujx de pe twitter şi instagram.
Baftă şi drumuri bune, băieţi! Să vă întoarceţi acasă cu poveşti faine şi soluţii benefice.
Snus
29 iunie 2014 at 7:05 PME un proiect dragut, imi aminteste de cel care a strabatur parca 20 de tari pentru a isi cere in casatorie sotia…:D
Sa inteleg ca devin o moda virtualizarea calatoritului?