Blogosfera

Un text despre „U” Cluj care exprimă un sentiment aparte

Emil Moldovan, ziarist sportiv cu ștate vechi, în prezent redactor șăf la știridesport.ro și blogger de ocazie la emilzice.ro, a produs minunăția asta de text despre Universitatea Cluj, care a fost preluată și repreluată la nesfârșit, fără citarea sursei, evident. Practic s-a viralizat în folclorul 2.0 ca balada Mioriței, după cum descrie însuși autorul.

Eu îl citez, că așa-i frumos și așa am învățat, ce nu produc eu, să citez și să creditez. Și n-am făcut facultatea de jurnalism, dar am absolvit una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior: școala vieții, unde am învățat cum e cu respectul pentru munca altuia, bunul simț și că nu e bine să furi sau să îți însușești ceea ce nu-i al tău.

Cât despre text, e genial și descrie perfect sentimentul pe care îl ai când te gândești la „șepcile roșii”, una dintre cele mai frumoase și mai dedicate galerii din România și poate chiar din Europa.

sepcile rosii pe arena nationala

***

– Cine-s ăştia, tată?
– „U” Cluj, băiete. Nu vezi steagurile şi fularele alb-negre, nu auzi cîntecele?
– Ba da, da’ ce caută pe-aici? La ce meci se duc?
– Mai contează? Uite ce fericiţi îs! Se duc în deplasare cu echipa, aşa cum făceau pe vremuri. Că era A, că era B, nu-i interesa, ei erau acolo să cînte, nu să ţină clasamente. Şi pe „Moina”, băiete, cum era pe „Moina”…! Dar o să vezi şi tu cînd mergi la facultate, la Cluj.
– Nu cred că-i mai prind pe ăştia, tată. Am tot auzit că „U” Cluj moare, nu?
– Mă copile, uită-te bine la ei, ascultă-i! Ţie ţi se pare că ăsta-i cortegiu funerar?
31 mai a fost ziua în care toată ţara a aflat că Universitatea Cluj nu moare. Mai rămîne să înţeleagă asta şi cei care vor s-o omoare.

***

Emile, ți-am dat două link-uri în textul ăsta, în mod normal ți-aș percepe o taxă de 15 euro ca și advertorial, dar pentru că te cunosc, accept și o bere.

Poza e luată de la Silviu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.