victor pontaPrimul-sinistru al României, Victor Viorel Ponta, cel mai prost premier din ultimii 25 ani, a fost prins, din nou, cu o minciună gogonată. A câta oară? Eu unul i-am pierdut șirul minciunilor acestui om. Mai exact, iresponsabilul din  fruntea Guvernului a susținut că pentru soția ambasadorului Olandei în România s-a închis un etaj întreg la Spitalul Universitar din București când aceasta a trecut printr-o intervenție, iar pentru el s-ar fi închis două etaje. O minciună, evident. Un jurnalist care s-a operat la rândul lui în acel spital, în aceeași perioadă cu soția ambasadorului și a văzut totul, i-a dat replica lui Ponta. Jurnalistul Ovidiu Marincea de la Realitatea TV a povestit cu lux de amănunte cum soția ambasadorului nu a fost tratată deloc preferențial și nu s-a închis niciun etaj al spitalului, așa cum a susținut premierul la Haznaua 3.

Ca un adevărat român, Victor Ponta s-a dus să se opereze la un spital din Turcia pentru o banală operație care ar fi putut fi făcută la un spital din România. Doar că Ponta, la fel ca orice alt politician român, nu are încredere în medicii români foarte buni pe care îi avem și nu vrea să aibă de a face cu sistemul medical românesc, lăsându-ne pe noi, pulimea, să ne chinuim cu mizeria din sistemul de sănătate românesc, iar el se laudă de la distanță cu ce sistem medical bun și profesionist avem. Tipic… Ponta sfidează, din nou, poporul, îi sfidează pe medici, îi sfidează pe români și continuă să mintă cu nerușinare! Până când?

Ei, politicienii, sunt cei mai mari ipocriți din această țară, cei mai mari!, cu toții, indiferent de culoarea politică. În campania electorală se laudă și pretind cât de mândri de România sunt ei, iar când au nevoie de un serviciu medical se urcă în avion și fug în Austria, Turcia, Anglia, Germania sau Franța să se trateze. Halal mândrie de a fi român! Dacă ești mândru de țara ta, stai și tratează-te în spitale românești, nu fugi ca ultimul laș în străinătate, stai să vezi și tu prin ce trec zilnic milioane de români care sunt nevoiți să aibă de a face cu sistemul de Evul Mediu din sănătate. Nu mai fiți ipocriți!

Bravo, Victore, ești tare dacă ai ajuns să îl consideri un mentor pe condamnatul penal Adrian Năstase. Halal mentor ai, un ex-condamnat și un fost infractor! Mi-ar fi rușine să pretind că Năstase îmi e mentor. Dar tu nu ai de unde să știi ce e aia rușine.

Aștept cu foarte mare interes condamnarea la închisoare a acestui individ din fruntea guvernului. DNA, fă-ți treaba și bagă-l la bulău, acolo unde-i e locul!

În rest, rămâne cu am stabilit, PSD reprezintă cancerul politicii românești, un grup infracțional organizat care colcăie de corupți, penali și de jeguri care ne sfidează zilnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.