Fiindcă mi-au plăcut primele două povestiri din seria „Amintiri din viitor” scrise în 2009, azi le reiau. Prima şi a doua.
E ora cinci fără douăzeci, am fugit mai repede de la serviciu fiindcă trebuia să ajung la timp pentru şedinţa cu părinţii a lu’ ăla micu’. Acum a trecut în clasa a cincea şi e prima şedinţă cu părinţii, trebuie s-o cunoaştem pe dirigă ca să ştim cui ne adresăm când vrem să vedem situaţia odraslei noastre. Nevastă-mea e ocupată până peste cap cu organizarea evenimentului de celebrare a şase ani de activitate a firmei unui cunoscut politician român a cărui nume îmi scapă. Sau ceva de genul. Aşa că trebuie să mă duc eu şi să mă întâlnesc cu diriginta lui Vlăduţ. A căzut pe mine tot greul.
Mă iau şi mă pornesc spre şcoală. L-am lăsat pe Vlăduţ afară, în curte, jucându-se cu băiatul lui Dorel de la scara patra şi cu fata lui Gigi de la a doua. Pe drum, la volanul Touaregului propriu, îmi aduc aminte de cum stăteam eu în tensiune când era mama la şedinţa cu părinţii. Oare ce o să-i zică iar diriga’, oare cu ce o va aburi iar şi tot felul de astfel de întrebări îmi treceau prin minte.
Ajung la şcoală. Găsesc rapid un loc de parcare între un mercedes şi porsche. Bine am nimerit. E surprinzător cât de uşor se găsesc locuri de parcare în ziua de azi. Intru în şcoală. Cu greu găsesc sala de curs, după ce am avut o scurtă discuţie de douăjde minute cu portarul, care într-un final mă ghidează la etajul doi. Sala 231.
Bat la uşă, iar de partea cealaltă se aude un Da hotărât. Intru. În momentul când am trecut pragul, toţi ochii erau aţintiţi spre mine, vreo 15 perechi.
– A, domnul Manu, tatăl lui Vlăduţ. Luaţi loc.
– Bună ziua, mă scuzaţi de întârziere. Traficul e groaznic la ora asta…
Reperez un loc în banca a treia, rândul din mijloc şi mă îndrept înspre el. Mă aşez lângă o brunetă de vreo 35-36 ani, estimativ. Doamne, ce femeie! Îi zâmbesc şi mă prezint.
– Bună ziua, Vasile, tatăl lui Vlăduţ.
– Oh, bună ziua, Carmen Apostolescu, mama Danei, colega lui de bancă. Mi-a povestit multe Dănuţa mea despre Vlăduţ. Se înţeleg bine.
– Da, al meu numai despre ea vorbeşte. Ce am făcut cu Dana, azi am învăţat cu Dana, Dana a luat un 10 şi eu un 9.
– Asta e bine… dar eu nu mi-am închipuit niciodată că Vlăduţ are un tată aşa chipeş cum sunteţi dumneavoastră…
Şedinţa a început.