M-am intersectat de-a lungul timpului cu oameni care pur și simplu nu au putut să zică niciodată ‘nu’, ‘nu știu’ sau ‘nu-mi pasă’, chiar dacă ce se aștepta de la ei i-a depășit total. Ei nu pot să se descurce cu ce li se cere, nu au o expertiză în domeniul de care se vorbește, dar totuși preferă să încerce să facă ceva, să-și chinuie neuronul asupra problemei, să piardă vremea făcand ceva ce nu se află în aria lui/ei de acoperire, în loc să zică un nu știu hotărât și să meargă mai departe cu ce se pricepe. Încercatul ăsta cauzează cele mai frecvente dureri de cap la job, atât celui care se ocupă de problemă, cât şi şefului acestuia. Încercatul ăsta se face direct răspunzător de multe dintre insuccesele firmei.
Unii simt nevoia să ajute tot timpul, să se facă utili, iar de multe ori aceştia ajung chiar să se facă singuri de rahat pentru a demonstra că pot să rezolve taskul primit, fără să aibă vreo idee cum se face acest lucru.
Ar trebui să învăţăm să zicem nu, nu ştiu sau nu-mi pasă şi să mai dăm şi dislike-uri, unfriend-uri pe facebook din când în când, nu de alta, dar nu suntem datori nimănui, cu câteva excepţii fireşte, să facem ceva pe ce nu ne simţim stăpâni sau să-i dăm friend request sau like cuiva pe care nu l-am văzut în viaţa noastră sau abia l-am cunoscut. Decât dacă avem o datorie morală faţă de el/ea.
Măi Vasile, măi, dar recunoști că și tu faci așa? Și destul de des?
nu m-am exclus din poveste, deci da, recunosc. o sa incerc sa fac o schimbare. poate ca motivul pentru care am scris articolul asta sunt si eu.