Una dintre cele mai mari imbecilităţi care s-a întâmplat în România ultimilor ani a fost ideea aceasta cu cărţile scrise de infractori în puşcărie pentru reducerea pedepselor. S-au scris tone de hârtii fără valoare în puşcărie de către nişte indivizi fără scrupule care s-au îmbogăţit peste noapte într-o ţară săracă. Fostul securist dovedit Dan Voiculescu, infractorul de seamă al României care trebuia să facă 10 ani de închisoare şi a făcut numai 3 (curată justiţie, ce să zic!), şi-a lansat ieri la Târgul de Carte Gaudeamus hârtia igienică numită „Lupta politică” scrisă în puşcărie, în faţa altor colegi de celulă, cum ar fi Adrian Năstase sau Sorin Roşca Stănescu, alţi…
-
-
Două reguli esenţiale de bun simţ într-o sală de cinema
Nu credeam că voi fi nevoit vreodată să scriu asta, dar după ultimele dăţi în care am fost să văd şi eu un film ca tot omul la cinema – pentru că filmele se văd cel mai bine pe marele ecran – de fiecare dată m-am lovit de aceeaşi nesimţire şi de proastă creştere din partea unora, lucru care m-a făcut să scriu despre aceste două reguli de bun simţ esenţiale de care orice om ar trebui să ţină cont când intră într-o sală de cinema. 1. Telefonul trebuie oprit sau pus pe silent – Da, oameni buni, asta e regula numărul 1. Când intri într-o sală de cinema, primul…
-
De ce nu trebuie să câştige PSD alegerile din decembrie?
Cel mai elocvent motiv pentru care trebuie să ieşim în număr mare la vot în 11 decembrie 2016 e dezvăluirea apărută zilele astea pe online despre un contract de 406.866 lei acordat cu dedicaţie de Primăria Târgu Jiu, condus de 16 ani de un mafiot din PSD, pe numele lui Florin Cârciumaru, pentru bradul de Crăciun din centrul oraşului. Fără nicio jenă şi ruşine, pesediştii din Târgu Jiu au votat liniştiţi pentru alocarea a circa 110.000 de euro pentru un brad orăşenesc. E o sumă colosală, nu ştiu exact ce brad este acela de îl face atât de valoros şi nu pot să înţeleg de ce au oferit atât de…
-
Nimic nou, lăcomia și nesimțirea BOR nu are limite
La fel ca și anul trecut, mi-a ajuns zilele trecute în poștă o scrisorică plină de emoție scrisă cu patos de preotul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Grigorescu, în care, noi, cetățenii care locuim în acest frumos cartier, suntem îndemnați și rugați, dacă avem posibilitatea financiară, să acordăm 2% din impozitul nostru pe venit lăcașului de cult pe care acesta îl păstorește. Pentru că trăim vremuri grele și nu mai sunt bani cum erau cândva, iar prostimea care cotiza fest la cutia milei a început să se mai rărească și să fie tot mai puțină. Hm, oare de ce? Sigur, nu avem nicio obligație să facem acest lucru, dar…
-
Bătrânii din ziua de azi
Știți momentele acelea în care pensionarii profită de orice ocazie ivită pentru a le aduce reproșuri tinerilor din ziua de azi în ceea ce privește respectul, bunul simț și cei 7 ani de acasă, tablou pe care îl vedem adesea în mijloacele de transport în comun? Ei bine, există și viceversa. Noi, tinerii, avem câteva motive să le reproșăm unor bătrânei cum e cu cei 7 ani de acasă și bunul simț, pentru că, dacă credeți că toți bătrânii sunt adevărate modele, vă înșelați amarnic. Poveste reală, trăită personal. Eram în cartierul Mărăști, cu treabă, într-o zi cu soare, în săptămâna care tocmai s-a scurs, mă aflam pe o stradă…