• Sport pe pâine

    România, de la o forță de temut în fotbalul mondial la colaps

    Am făcut o pauză de la serialele și filmele de pe Netflix pentru niște documentare despre fotbalul românesc de pe Youtube cu câteva legende care au scris istorie în sportul rege din România: Nicolae Dobrin, Ilie Balaci, Gică Hagi, Marius Lăcătuș, Gică Popescu, Adrian Ilie, Florin Răducioiu sau Ilie Dumitrescu. documentare realizate de echipa emisiunii Replay. Și m-am uitat atent, fără oprire, la toate, fermecat fiind de geniul fotbalistic al acestora și cu o urmă de regret că nu m-am născut mai rapid să îi prind și jucând. Și apoi m-am întristat când m-am gândit la ce am fost și unde am ajuns. Nicolae Dobrin a fost un jucător imens,…

  • Sport pe pâine

    Pădurea „U”nor Inimi Românești

    În an Centenar, duminica trecută, pe 24 martie, a fost o zi memorabilă pentru familia Universității Cluj. În ziua când s-au împlinit 5 ani de la incredibila victorie a clubului în fața marii rivale, în Gruia (1-2), s-a născut Pădurea „U”nor Inimi Romànești, grație implicării fanilor inimoși ai Peluzei „Șepcile roșii”, o amplă acțiune de împădurire venită după o idee a regretatului suporter Radu Țenter, cel care și-a dorit ca în anul când clubul împlinește 100 de ani să existe undeva în Cluj o inimă uriașă formată din arbori cu un „U” în centrul ei pentru a rămâne moștenire generațiilor viitoare. Camarazii din Peluză au dat naștere acestei idei de…

  • Sport pe pâine

    Cele mai bune case de pariuri online din 2019 pentru mobil

    Nu știu alții cum sunt, vorba lui Ion Creangă, dar eu pariez de pe mobil chiar și atunci când sunt acasă, cu laptopul lângă mine. Mi-a intrat în reflex și consider că este foarte la îndemână: câteva atingeri de ecran și gata! Într-o eră în care 80% dintre călătorii din metrou sunt cu ochii în ecranul telefonului, operatorii din industria pariurilor s-au adaptat și și-au orientat investițiile spre dezvoltarea unor aplicații pentru dispozitivele mobile. Se pun din ce în ce mai multe pariuri direct pe telefonul mobil. Fiecare parior are propriile așteptări În acest moment, sunt foarte puține case de pariuri sportive online care nu au o astfel de aplicație,…

  • Sport pe pâine

    Groparul fotbalului românesc a luat 4 ani de închisoare cu executare în primă instanță

    Există Dumnezeu, frați microbiști si iubitori ai fotbalului! Unul dintre groparii de seamă ai fotbalului românesc, Mitică Dragomir, cunoscut sub renumele de Corleone, care alături de Mircea Sandu au distrus efectiv acest sport, a primit astăzi decizia condamnării la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul drepturilor TV, în care e acuzat că a luat 3.1 milioane de euro șpagă de la RCS&RDS. Temniță nu va putea face, din păcate, că are 72 ani și e doar prima instanță, deci vor mai urma niste recursuri, așa că tare mă tem că nu va prinde în viață sentința definitivă, dar după decizia de azi există un dram de speranță că…

  • Sport pe pâine

    Cineva de la Casa Pariurilor a petrecut cam mult în weekend

    Casa Pariurilor a trimis duminică, 24 iunie 2018, un newsletter pentru a promova un turneu de tenis care începe astăzi cu meciurile de calificări, iar în loc de Wimbledon, ei au lăsat Roland Garros, care s-a încheiat de ceva timp, pe 10 iunie mai exact, cu victoria Simonei Halep şi a lui Rafa Nadal.     Azi încep meciurile de calificări la Wimbledon 2018, turneul de Grand Slam din Marea Britanie, dar nimeni de la Casa Pariurilor nu s-a obosit să verifice acest lucru şi au trimis newsletter-ul aşa cum e.   Atenţie mare la ce şi cum trimiteţi mesajele de promovare, asta dacă nu vreţi să vă faceţi de…