Încep astăzi o serie de interviuri explozive aici pe acest blog cu mai multe personaje fascinante, din punctul meu de vedere din industria online din România, din blogging, media, dar și alte domenii de activitate. Primul care a fost luat la o serie de întrebări este un blogger cu greutate și la propriu și la figurat. Un gigant promotor al culturii, al teatrului și filmului. Sau cum îi spun eu, cu alte cuvinte, un „tezaur uman viu” al blogging-ului cultural, cu ghilimelele de rigoare. Sigur, comparația este ușor forțată, dar îmi place mie cum sună și asta e, îmi permit să o folosesc.
Emil Călinescu. Un om care nu prea mai are nevoie de prezentări căci îl cunoaște foarte multă lume. Oltean la bază și bucureștean prin adopție, Emil are talentul de a isca câte o dezbatere din orice. Controversat pe anumite teme de discuție, dar extrem de abil și citit, Călinescu are capacitatea de a deveni controversat, dar într-un sens bun al lucrurilor. Iar asta, dragi prieteni, este o mare calitate și un talent.
Cine îl urmărește pe bloguri sau pe Facebook pe Emil Călinescu va descoperi un personaj fascinant, cu un umor adesea acid și sarcastic care place publicului. Unii se amuză pe seamă vestimentațiilor sale outside the box și controversate, dar Emil el însuși este un influencer outside the box, ieșit din tiparele clasice și asta îl face un om interesant. Și da, dacă vă întrebați cum e în viața reală vă spun eu, căci am câteva beri băute cu el la activ, fie la Capitală, fie la Cluj: omul vorbește și mai mult decât o face în scris. E mereu o prezență plăcută și un tip inteligent cu care poți avea un dialog despre orice subiect. De la politică, fotbal și cred că poți intra cu el în discuții despre fizica cuantică.
Emil este un gurmand adevărat, după cum se și poate vedea în fotografiile care circulă cu el pe rețele. Nu este tocmai un adept al veganismului și este un adevărat doctor honoris causa al mititeilor. Un erudit al acestui preparat tradițional românesc, ca să-i zic așa
Iată mai jos interviul exploziv cu acest personaj atipic, cu mențiunea că după publicarea și aranjare, mi-au mai venit în cap niște întrebări bune de pus, așa că să nu vă speriați căci s-ar putea să urmeze și partea a doua. Bine, el nu știe asta, nu știu dacă va mai accepta. Dar no, e greu să cuprinzi un om atât de complex în doar 20 de întrebări. Pur și simplu nu ai cum.
1. De când te-ai apucat de blogging și ce te-a făcut să începi activitatea asta?
Din 2008. Am inceput pe blogspot, apoi am trecut pe wordpress. Blogul meu initial, ma rog, al doilea, inca mai exista. https://emilstudentulminune.wordpress.com/ este el.
M-am apucat din curiozitate, insa nu regret aceasta curiozitate. Regret ca nu m-am apucat mai din timp. Si regret ca n-am luat din prima aceasta activitate in serios.
2. Cum ai descrie, în câteva cuvinte, ce înseamnă pentru tine să fii blogger full-time?
Chestia asta o am din facultate. Meseria pe care o ai este cea pe care o treci in sondaje, chestionare, atunci cand esti intrebat cu ce te ocupi. Singurii care-s bloggeri sunt cei care asta raspund la sondaje.
Bloggerul full-time este cel care considera bloggingul drept activitate principala. Evident ca mai faci si altele, dar acelea sunt secundare. Ma rog, acum as zice ca e egalitate intre blogger si podcaster.
3. Ce te-a determinat să transformi pasiunea pentru scris și cultură într-o profesie, fiindcă se poate spune că e o profesie?
Chestia asta legata de cultura a venit ulterior. In principiu, scriu despre ceea ce fac. Daca am multe activitati culturale, asta e, despre ele scriu. Daca sta 5-6 ore pe zi in bucatarie, ghici ce, despre bucatarie as scrie.
Ca sa raspund altfel la intrebarea asta, voi apela la cateva versuri venite direct din Pantelimon:
“Si-am sa fac asta
C-altceva n-a fost
Si-am sa fac bani din asta
C-altfel n-are rost!”
4. Ai nu mai puțin de 8 bloguri. Cum reușești să le gestionezi pe toate și cum le diferențiezi?
Pardon, am 11. Trei le-ai pierdut pe drum!
E simplu: am nise. Unele nise e bine sa fie separate, cum e politica. In cazul blogului de mancare, scriu rar, atunci cand simt ca e ceva de spus. Mananc zilnic, dar simt nevoia sa scriu despre mancare doar de cateva ori pe an …
Sa nu crezi ca scriu zilnic 11 articole. Nicidecum. Dar am acolo nisele in cauza. Scriu pe ele cand e nevoie!
5. Care este cea mai mare provocare a unui blogger cultural în România de astăzi?
Sa obtina bilete gratis de la institutiile culturale aflate in subordinea guvernului Bolojan )
6. Ce rol joacă originile tale oltenești în felul în care scrii, privești și abordezi subiecte culturale? Există vreun rol?
Originile oltenesti joaca un rol la fel de important precum orice alta experienta de viata. Este ceva care ma defineste, dar e in ADN-ul meu la fel ca multe altele. Nu pot sa fac o diferentiere si sa spun ca originile mele oltenesti sunt mai importante decat alte experiente de viata.
Uite, ca sa-ti dau un exemplu concret, cineva a observat pe Facebook, fara sa se uite unde-s nascut, ca folosesc perfectul simplu. I se parea ca-l folosesc OSTENTATIV. A concluzionat ca-s oltean. Eu m-am simtit mandru.
7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta de blogger full-time?
Asta e o intrebare pusa de cineva care lucreaza la program. Fix asta este ideea unui freelancer: ca nicio zi nu seamana cu alta.
Cat am fost in Cluj, la TIFF, ma culcam la 2-3, ma trezeam la 8, la 9 si ceva plecam din apartament, la 10 eram la primul film.
In Bucuresti, ma trezesc azi la 8, maine la 9, poimaine la 11. Dupa program.
Cat am avut pisica lu’ frati-miu la mine, pe Salsa, ma trezeam si la 6. Nu de buna-voie, evident!
Iar de scris, ca probabil asta vrei sa afli, scriu cel mai bine seara. Noaptea. Atunci ies mai usor cuvintele din mine. Si exista o explicatie partial stiintitifca, medicala: toata ziua creierul meu (blond) acumuleaza, asa ca seara nu se poate culca fara sa impartaseasca si altora ce a acumulat. Eu vad azi un spectacol, noaptea scriu despre el. Nu conteaza ca nu public, a doua zi verific si de multe ori nu-mi place ce am scris. Ideea e ca nu ma simt bine daca nu scriu fix in seara aia.
8. Care este satisfacția cea mai mare pe care ți-o aduce această profesie?
O sa iti dau un exemplu concret: prima mea vizionare de presa la o avanpremiera de film. Erau acolo o gramada de oameni: X era de la FilmeTari, Y de la Adevarul, Z de la Cinemagia. Eu eram SINGURUL care ma reprezentam pe mine insumi. Satisfactie mai mare serios ca nu exista.
9. În contextul în care există vloggeri, influenceri pe TikTok sau YouTube, cum reușește bloggingul clasic să rămână relevant?
Asa cum cartile n-au murit nici cand a aparut radioul, nici cand a aparut televiziunea, nici cand a aparut internetul. Ca se citesc carti online e irelevant, ideea e ca se citesc.
Unii oameni simt nevoia sa citeasca si nu sa se uite la un clip. Pe ei trebuie sa-i tintesti. Sunt mai putini ca acum 20 de ani? Posibil sa da. Dar poate-s mai nisati, mai “calitativi”. Orice lucru aparent rau are si parti bune.
In plus, poti sa combini toate acestea: de mult timp imi propun sa fac o mini-recenzie pe tiktok si sa o fac complete pe blog. Dar n-am energie sa fac asta. Nu stiu, nu ma trage inima (asa cum ma trage sa iau interviuri).
10. Ce sfat le-ai da celor care visează să trăiască doar din blogging?
Sa nu se apuce de blogging avand acest scop in cap. Daca fac asta, au pornit pe un drum gresit. Ei trebuie sa se apuce de blogging pentru ca le place bloggingul. Te apuci de scris pentru ca-ti place scrisul. Iti place si sa citesti ce scriu altii. Iti place ce ai scris.
De asta recomand tuturor sa se apuce cat mai din timp de asa ceva. In liceu. In facultate. Vezi tu daca vei trai din asta, daca vei mai face si altceva, daca vei renunta. Ori pe ce nise te potrivesti cel mai bine.
Ca sa dau un exemplu: nu toti cei care vad multe filme pot scrie bine despre filme. Asa cum nu toti cei care citesc mult stiu si sa scrie. Trebuie sa ai si un minimum de talent. Pe care, evident, trebuie sa-l exersezi. Sa-l antrenezi.
11. Multă lume cântă prohodul blogging-ul, tu ce crezi despre acest lucru, a murit blogging-ul în România?
Unii isi doreasca sa moara bloggingul. El nu a murit, dar evident ca nu mai are amploarea de acum 10 ani. Ceea ce e de bine: e concurenta mai mica!
12. Cum vezi viitorul bloggingului cultural în România, peste 10 ani?
Nu sunt bun la pronosticuri de genul. Momentan eu sunt pesimist in ceea ce priveste AI-ul. Sunt o tona de articole, inclusiv in presa mare, scrise cu AI, cu tot felul de boti. Trebuie gasit un antidot la asta: sa setez pe Google sa nu-mi mai apara articole scrise cu AI.
Legat de bloggingul cultural, AI-ul e o problema si in ceea ce priveste cititorii: practic, un cititor cauta spectacolul X si, daca e lenes, va citi doar rezumatul facut de robotul Google, pus fix la inceputul cautarilor.
Daca Google nu va renunta la chestia asta, nu vad bine pe nimeni. Nici macar pe Google, care ar putea avea incasari mai mici de la diversele site-uri care-si faceau reclama prin Google ADS.
13. Ești oltean la origini, ia zi, cum a fost pentru tine să te acomodezi în București?
Eu sunt in Bucuresti de la 7 ani si, bonus, sunt atat de dubios incat nu am facut gradinita. Adica, ma rog, am fost dat pe la vreo 3-4 gradinite, dar ma imbolnaveam des, asa ca pana la urma parintii si bunicii au renuntat sa ma mai dea. Drept urmare, acomodarea pentru mine a fost tripla: m-am mutat din Slatina la Bucuresti, m-am mutat de la bunici la parinti si trebui sa merg zi de zi intr-un loc plin de straini. Complicat, nu?
14. Ai fost la TIFF de atâtea ori, cum vezi evoluția acestui festival de-a lungul timpului? Și care e filmul iconic care ți-a rămas în minte după sute de filme pe care le-ai văzut de-a lungul festivalului?
Merg din 2014, deci nu chiar de la prima editie. Senzatia mea e simpla: TIFF-ul e acelasi, eu ma schimb.
Ca sa-ti dau un exemplu: in primul an am fost la toate proiectiile din Piata Unirii. Adoram pur si simplu sa vad un film in aer liber. Acum, la TIFF 2025, am fost la o singura proiectie in Piata Unirii. Acum am ajuns atat de comod incat vreau sa vad un film la cinema.
Ca sa intelegi, TIFF e un fel de punct fix. E acolo indiferent daca merg sau nu la el. In 2020 de pilda nu am mers (si bine am facut ca nu). Acel TIFF cu proiectii exclusive afara, unele filme se terminau pe la 3-4 dimineata. Ideea e ca acea editie mi-ar fi schimbat radical perceptia.
Faptul ca filmele-s diferite nu schimba cu nimic datele problemei: e un loc cu agitatie multa, cu filme multe, intalnesti multi oameni din industria cinematografica, totul se intampla atat de repede incat nu-ti dai seama cand a trecut si tiff-ul asta. Sau, cum ziceti voi, “cand s-o gatat”.
15. Diferența dintre Cluj-Napoca și București? Ai fost de atâtea ori la Cluj, ce impresia ți-a făcut orașul, oamenii, industria horeca? Care e barul / restaurantul tău preferat, unde ai mâncat atât de bine că ți-a întipărit pe suflet?
Aici sunt multe de spus. Ideea e asa: experienta dintr-un local inseamna mai mult decat o mancare buna. Sau o bautura buna. Iar diferentele nu le pot face eu, pentru ca nu umblu ATAT de mult prin carciumi.
Ca sa-ti dau un exemplu, eu nu stiu unde poti manca un mic dejun bun in Bucuresti pentru ca eu mananc acasa mic-dejunul.
In al doilea rand, eu stiu cu precadere carciumile centrale. Nu merg prin cartierele Clujului, desi cand am stat 2 ani in Manastur incepusem sa frecventez si carciumile zonei. De exemplu, din acel cartier mi-a placut Valachia. Sper ca am scris bine.
Din centru, imi place Zama (de pe strada Napoca), dar imi place si carciuma de pe Magazinul Central (n. r. Klausenburger) pentru berea lor artizanala. Insa depinde si cu cine mergi si ce faci.
Ca sa-ti mai dau un exemplu, in 2024 TIFF-ul s-a suprapus cu Euro. Asa ca in acel an, carciumile trebuiau sa aiba si televizor. De obicei nu ma uit la meciuri cand merg la TIFF, dar in acel an a fost musai.
16. Ce bloguri mai citești la ora actuală, în ciuda faptului că mai sunt o mână de oameni în această industrie?
Aici iar am de dat un raspuns kilometric. Spun din start: nu am blog preferat, nu-s abonat la niciun blog. Insa citesc constant bloguri.
Intai si intai, citesc de pe Facebook, de la oameni pe care-I urmaresc. Nu sunt abonat la blogurile lor, dar stiu ce au scris.
Mai sunt niste bloguri mari, unde intru constant. Sa vad ce au mai scris.
Insa exista si blogurile de nisa, in special cea teatrala, unde intru fie direct, fie de pe Google. Insa NICIODATA nu citesc despre un spectacol, un film ori o carte DACA NU AM VAZUT/CITIT.
Totodata, eu sunt mai dubios si consider site-urile tot niste bloguri.
Sa-ti dau un exemplu concret: sa zicem ca eu si alte 5 persoane am vazut acelasi film la TIFF. Eu scriu despre film pe Cinemil, iar ceilalti 5 scriu pe ClujulCultural, Cinemagia, MatcaLiterara, Liternet si ZiarulMetropolis. Atat timp cat articolele nu sunt cu mult diferite, de ce nu i-as baga pe toti in aceeasi oala? Pentru mine, tot bloggeri sunt. Un blogger care colaboreaza cu ZiarulMetropolis tot blogger este.
Legat de ce ziceam mai sus: eu am vazut filmul X. Drept urmare, caut pe google recenzii ale filmului. In cazul unor BLOGURI colective, caut acolo sa vad cine a scris acolo despre acel film. De pilda, cand eram la TIFF intram direct pe Liternet si vedeam ce articole s-au scris acolo despre filmele de la TIFF. Poate aveam noroc si era si despre filmul pe care tocmai il vazusem.
La blogosfera de carte am de adaugat si altceva: eu sunt alaturi de alti cativa bloggeri de carte intr-un asa numit Crime Club. Si din cand in cand facem un blog-tour: scriem despre aceeasi carte, programat. X scrie pe 1, Y pe 2 si tot asa. In acel caz, nu doar ca citesc cine ce a scris inaintea mea, dar si anunt pe blog (despre aceasta carte au mai scris …).
Ca sa concluzionez, citesc multe bloguri, dar nu am vreunul preferat.
17. Piesa de teatru preferată și filmul preferat? Și de ce?
De fapt, nu am asa ceva. Nici carte preferata. Si sunt atat de dubios incat ce mi-a placut acum 5 ani nu mai imi place acum. Dau si aici un exemplu: “Oscar si Tanti Roz”. Cand am citit-o m-a impresionat pana la lacrimi. La propriu. Cand am recitit-o mi s-a parut puerile, scriitorul mi s-a parut unul care dorea cu orice pret sa te faca sa plangi.
Stiu, sunt dubios.
18. Dacă ești pasionat de seriale, care e serialul tău preferat și de ce? Românesc sau străin.
Nu prea am timp si de seriale. Urmaresc rar asa ceva. Insa ca Prison Break nu cred ca am intalnit vreunul. Si locul 2 ar fi Casa de Papel. Desi e melodie comunista, Bella Ciao imi rasuna-n cap. Poate si eu sunt comunist in felul meu, habar n-am.
19. Regizorul român de film preferat, dacă ai așa ceva. Genul de om a cărui filme te-au făcut să te țină lipit de scaun?
O sa spun Cristi Puiu nu neaparat pentru filmele lui, desi mi-au placut APROAPE toate (Aurora este inca un film pe care nu l-am inteles, adica nu am inteles DE CE l-a facut si mai ales de ce a simtit nevoia sa se filmeze dezbracat, la dus, timp de 15 minute), cat mai ales pentru felul sau de a fi. L-am cunoscut personal, la un moment dat preda in Facultatea de Sociologie (ceva antropologie vizuala la master), asa ca a tinut si un fel de prelegere pentru toti studentii. Intalnirea cu el m-a pus pe ganduri, este una dintre acele intalniri care te marcheaza, care-ti schimba viata. Nu cred ca vreun alt regizor sa fi avut o asemenea putere asupra mea.
Evident, il admir si pentru curajul sau, asta mai ales vizavi de ce a spus in pandemie (chiar vreau sa-i vad pe fanii mastilor mergand in cap pe Bd Eroilor). Insa nu numai.
20. Cine este Vasile Manu, din punctul tău de vedere?
Ultimul blogger clujean. Omul cu care sigur ma vad cand vin prin Cluj. Omul care de fiecare data vrea sa dovedeasca faptul ca-s blogger cinstit, asa ca ma cinsteste cu cel putin o bere. Si omul care, inca nu-mi dau seama de ce, m-a intrebat daca n-as vrea sa fiu primul care-i acord un interviu. Raspunsul la aceasta intrebare il vom afla cu totii … atunci cand Vasile Manu va veni la microfonul podcastului Cult la Cap!
