O relaţie recomandată

Nu e cel mai inspirat titlu pentru ce vreau să spun în articolul ăsta, dar sper că prindeţi din context esenţialul. Nu cred că vi se pare ceva ieşit din comun când auziţi, Xulescu a cunoscut-o pe Xuleasca, care e sora prietenei logodnicei fratelui, la nuntă. „Unchiumio mi-o făcut cunoştinţă cu o ea şi de atunci suntem un cuplu frumos. Ne înţelegem de minune. Ne avem unul pe altul”, de câte ori v-a trecut pe la urechi discuţia asta? Sunt sigur că de multe ori. Cred că înţelegeţi unde bat. O relaţie care se formează prin recomandarea cuiva din familie sau din gaşcă. Nu zic părinţi de părinţi pentru că ştiu şi io câte discuţii se poartă cu părinţii despre relaţii. Mătuşa şi unchiul ştiu întotdeauna cel mai bine cu cine să vă facă lipeala. Ei au ochiul format după aşa ceva. Dacă vă vede unul din ei că staţi singuri şi abătuţi la masă la o onomastică ştie imediat că n-ai pereche. Apoi îşi aduce aminte că are el/ea o nepoţică/nepot de aceeaşi vârstă cu voi. Şi aşa simte el/ea că voi doi vă potriviţi de minune. Iar la următoarea paranghelie în familie vă face lipeala imediat. Face tot posibilul ca să vă aducă pe voi doi împreună, dă telefoane, se agită din greu ca să-i iasă treaba. Nu uită niciodată de voi, până nu vă vede lipiţi nu are somn.

Dar asta nu e tot. Să nu credeţi că a terminat-o cu voi după ce v-a făcut lipeala. Nu, din contră, după câteva săptămâni de la „eveniment” se interesează de voi, dacă mai sunteţi împreună, dacă sunteţi fericiţi, dacă vă iubiţi, etc. Dacă nu merge relaţia voastră îl puneţi pe el/ea într-o umbră proastă în familie şi nu mai are credibilitate. Toate rudele voastre or să-i reproşeze că numai el/ea e devină pentru eşecul în dragoste pe care l-aţi suferit. „Numai tu eşti devină, Dorele, ţi-o trebui să te bagi în viaţa lor”. Şi chiar nu vrea nimeni să-şi supere unchiul sau mătuşa, considerat/ă persoana cu o situaţie financiară bună pentru împrumuturi la nevoie, aşa că deseori relaţia lor e plăcută ochiului când sunt în preajma „cupidonilor”. Şi tare trist mai e unchiu când află de despărţire.

Ia ziceţi-mi voi, credeţi că o relaţie de asta ar merge? Şi câţi dintre voi v-aţi cuplat cu cineva după ce aţi cunoscut persoana respectivă prin intermediul unui prieten sau rude apropiate? Eu unul nu sunt de acord cu astfel de relaţii, din simplul fapt că nu o să meargă niciodată. Nu e mai mişto să te cuplezi cu cineva de care nu ştie tot „satul”? Nu de alta, dar apoi îţi auzi fel de fel de vorbe de la nuştiucine, după 2 săptămâni de relaţie, că aia are un trecut glorios ca şi curvă, respectiv un beţiv notoriu. No, nu ştiu, fiecare cu părerea lui.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.