De ce imi place sa merg la Biserica?

De ce imi place sa merg la Biserica?

După cum bine ştie toată lumea, nu am cele mai bune cuvinte de lauda la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi nu îi simpatizez deloc pe preoţii ortodocsi, pe care îi consider, la fel ca multi dintre voi, nişte ahtiaţi după bani, pasionaţi de avere şi lipsiţi de smerenie, dar, cu toate acestea, cred în Dumnezeu, rămân creştin ortodox şi trebuie sa marturisesc ca îmi place să merg la Biserică când am un câteva minute libere în program. Intru in Biserica, la Catedrala Mitropolitana din Piata Avram Iancu sau „Sf. Mihail” din Piata Unirii, zic o rugaciune, stau cateva minute si plec. Si nu stiu cum se face ca tot timpul ma simt mai bine cand ies din Biserica si imi vad de drum.

Mersul la biserică mă linişteşte, mă relaxează şi mă face să mă simt mai bine in cele cateva minute pe care le petrec acolo. Sunt doar eu si gandurile mele. Nu merg să contribui la cutia milei, nu o voi face niciodata, merg pentru sufletul meu şi pentru mine.

Nu sunt ateu, nu am ganduri ateiste, chiar daca nu sunt deloc fan BOR, cred în Dumnezeu, cred în existenţa unei entităţi divine acolo Sus care ne păzeşte şi ne oferă alinare si sustin cu tarie ca fiecare dintre noi trebuie sa mai coboare putin din turnul sau de fildes si sa ii multumeasca din cand in cand lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are, nu de alta, dar poate altii nu se pot bucura de lucrurile pe care le avem noi.

Repulsia şi ura pe care o am pe organizaţia Biserica Ortodoxă Română nu mă opreşte să merg la Biserică pentru mine şi pentru sufletul meu, nu pentru un nene autointitulat slujitor al Domnului. Eu nu mă simt reprezentat de BOR sau vreun preot, nu voi dona un leu pentru ei vreodata, ba mai mult încerc să îmdemn cât mai multă lume să nu mai susţină financiar acest organism mafiot numit BOR, care funcţionează adesea ca o adevărată instituţie financiar-bancară. Incercati sa realizati ca Biserica Ortodoxa Romana a reusit sa devina o adevarata masinarie de produs bani, creand o inginerie financiara extrem de productiva. Daca merg sa asist la o slujba, nu o fac pentru preoti, nu pentru BOR, ci

De ce susţin că lumea nu trebuie să le mai ofere bani? Pentru că ei oricum primesc o gălăgie de bani de la bugetul statului şi au anumite beneficii din partea guvernului, bani care provin, evident, tot din buzunarul nostru. Aşa că de ce ma rog aş mai dona vreun leu pentru ei? Pentru evaziunea fiscală pe care o practică cu atâta perfecţiune? Pentru ca aceşti oameni în sutană şi cei de pe lângă ei să poată conduce bolizi de lux? Dă-i pace…

Ideea e că mersul la Biserică şi credinţa în Dumnezeu nu trebuie sa fie condiţionate de bani şi nu eşti obligat să le oferi niciun fel de atenţie. Poţi merge la Biserică linistit pentru sufletul tău şi pentru a-i mulţumi Domnului pentru tot ceea ce ai, pentru că în fond şi la urma urmei, cred că acesta e până la urmă şi scopul mersului la biserica.

In concluzie, daca mergeti la biserica o faceti exclusiv pentru voi, nu pentru un preot sau pentru BOR. Doar pentru voi. Va rugati pentru voi si familiile voastre. Si nici nu va obliga nimeni sa dati bani pentru asta. Atat.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.