Vine o vreme în viaţa fiecărui sportiv când simte că nu mai poate da randamentul aşteptat de fani şi este nevoit să se retragă. Pentru unii acest moment vine mai repede, pentru alţii mai târziu. Nu e o decizie uşoară cu siguranţă, nu e o decizie simplă, dar e o decizie pe care trebuie să i-o respectăm oricui aflat în situaţia aceasta. Acel moment pentru tripla campioană olimpică Cătălina Ponor a venit după Mondialele de la Montreal de anul acesta.
Ajunsă la vârsta de 30 ani, ea a adunat un palmares impresionant pentru orice sportiv: 5 medalii olimpice, din care trei de aur; 5 medalii la Campionatele Mondiale şi 13 la Europene. În aprilie, la Cluj, ea a cucerit aurul european la bârnă, în faţa publicului român. Ce bucurie mai mare poate fi să asculţi imnul României de pe prima treaptă a podiumului cu aurul la gât?
Cătălina este un model în viaţă pentru oricine, un simbol al sportului românesc şi un model de ambiţie, dăruire, pasiune, muncă şi perseverenţă. Ea a devenit una dintre cele mai iubite gimnaste şi sportive românce de la Nadia Comăneci încoace, reuşind să crească în inimile românilor graţie bucuriilor pe care le-a produs în sala de gimnastică. Şi a produs multe! Enorm de multe. A urcat de 23 de ori pe podiumurile europenelor, mondialelor şi olimpiadelor! O performanţă remarcabilă în cariera unui sportiv.
Nu voi uita niciodată momentul când stăteam în faţa televizorului şi mă uitam fascinant cum magica Cătălina cucereşte aur după aur la Olimpiada de la Atena din 2004. Aveam 16 ani şi mă uitam la fată de 17 ani de care m-am îndrăgostit. A fost ceva de vis pentru orice iubitor al sportului. Unul din rarele momentele când ne-am simţit mândri că suntem români. Şi câte astfel de momente ne-a mai oferit Cătălina şi restul sportivilor din lotul de gimnastică al României.
Această veste a retragerii sale din activitatea sportivă m-a întristat profund, dar o înţeleg şi respect. Ne place sau nu, orice sportiv trebuie să ajungă mai devreme sau mai târziu la finalul carierei, chiar dacă noi, ca fani, i-am vrea în activitate pe vecie, dar acest lucru, din păcate, nu se poate. Sportivii sunt şi ei oameni, care şi-au sacrificat viaţa personală pentru carieră, pentru ţară şi pentru a face fericită o naţie întreagă, au şi ei nevoie de o binemeritată pauză. Sportul românesc pierde o mare campioană, dar aleg să privesc partea bună. Sunt bucuros pentru toate momentele fericite pe care ni le-a dăruit, toate medaliile câştigate sub tricolor şi toate momentele magice pe care ni le-a oferit. Sunt fericit că am avut oportunitatea să fiu în Sala Polivalentă din Cluj în aprilie 2017 şi să o urmăresc live pe toată durata Europenelor de gimnastică artistică, unde am fost părtaş momentului când a urcat pe prima treapă a podiumului la bârnă şi a cucerit medalia de aur.
Cătălina este o nestemată rară a sportului românesc, dar această retragere nu e una definitivă, sunt ferm convins că va rămâne ancorată în fenomen şi va încerca să îşi pună la bătaie experienţa şi măiestria în formarea unei noi generaţii de gimnaşti şi gimnaste, poate, de ce nu, din postura de antrenoare a lotului naţional.
Mulţumim, Cătă!