Fiecare cartier are farmecul lui, oamenii lui si povestile lui. Daca te duci pana la magazin sau pana la piata, e practic imposibil sa nu te intalnesti cu cineva cunoscut. Cand esti nascut si crescut in acelasi cartier de peste 20 ani, ajungi sa cunosti cartierul si cu ochii inchisi. Asa e viata de cartier. Exista cateva tipuri de persoane pe care e bine sa le eviti in cartier, spre binele tau.
1. Betivul cartierului (sau betivii, ca pot fi mai multi) – fiecare cartier are cate un betiv, sau mai multi. Betivul cartierului e acel om despre care nu stii cum arata treaz, ca nu l-ai vazut niciodata intr-o asemenea ipostaza, sau l-ai vazut dar foarte rar. Poti numara pe degetele de la o mana de cate ori l-ai surprins treaz pe om in ultimii, sa zicem, 10 ani. E genul de om care in loc de cafeaua de dimineata, se opreste inainte de a merge la fabrica la birtul din cartier ca sa-si faca incalzirea cu un cincizeci de vodka, merge bine pe stomacul gol. Nu vrei sa-l prinzi pe betivul blocului sau al cartierului fata in fata ca nu mai scapi de gura lui.
2. Batrana care vorbeste mult – Nu exista cartier in care sa nu existe o pensionara trecuta demult de prima tinerete, dar care pare ca o traieste pe a doua. Se plimba zilnic, interactioneaza cu lumea, socializeaza si vorbeste MULT. Foarte mult. Al dracului de mult. O cunoaste tot cartierul, are influenta si vizibilitate, iar cuvantul ei valoreaza foarte mult printre vecini. Are cate o parere despre orice, de la razboiul din Ucraina, la cazul Voiculescu si pana la problemele economice din Romania. O asculta toata lumea, se pricepe la orice, cunoaste pe toata lumea, iar daca ar avea blog, batrana cartierului ar fi un adevarat A-lister. Se aduna in fiecare seara pe o banca din fata blocului si sta la povesti cu prietenele ei, e mereu la curent cu tot ce misca, e mai informata decat o intreaga agentie de presa, stie tot ce se intampla, unde e pita mai ieftina si zarzavaturile mai bune, de unde poti cumpara haine de calitate, cunoaste toate second-urile din cartier si reducerile din supermarketuri. Uneori te intrebi cum poate inmagazina atata informatie in capsorul acela al ei. Dar sa te fereasca Dumnezeu sa te intalnesti cu aceasta venerabila doamna, ca nu mai scapi de gura ei. Tu nu o stii pe ea decat din vedere, dar ea te cunoaste pe tine, stie (aproape) totul despre tine, unde stai, unde lucrezi si de unde iti faci cumparaturile. Te va intreba diverse, cum o mai duci, daca nu ai de gand sa te insori, cum merge lucrul, da unde lucri, da ce mai fac ai tai, da de ce te-ai ingrasat, da esti bine sanatos si lista de intrebari poate continua. Si tu, om cu bun simt, stai si induri tirul de intrebari, ca nu poti sa te sustragi ca se supara si te povesteste la tot cartierul ca esti lipsit de respect. SRI-ul e fix pix pe langa o asemenea pensionara.
3. Aia care iti cer bani – In fiecare cartier exista oameni care iti cer bani, 10 sau 50 bani, un leu, doi lei, 5, 10 sau 50 lei. In general, sunt aia care iti cer pentru o tigara. Odata le dai, a doua oara le dai, ce sa le faci, da mai da-o-n saracie acuma chiar trebuie sa-mi ceri de fiecare data cand ma vezi? Altceva nu mai stiti sa intrebati?
4. Fosta prietena – e nasol sa locuiesti in acelasi cartier cu fosta iubita, cea cu care ai impartit asternuturile o buna perioada din viata si alaturi de care ai trait o frumoasa poveste de dragoste, dar de care te-ai despartit de ceva timp. Si mai naspa e sa o vezi pe ea la brat cu altul, sau ea sa te vada pe tine la brat cu alta. Asta e din categoria, „that awkard moment”.
5. Actualul iubit al fostei – Daca sa te intalnesti cu fosta pe strada e cum e, dar sa dai peste actualul mascul alfa din viata fostei e si mai nasol. Iti trec prin minte tot felul de scenarii, de la a-l prinde si a-l lega de sinele de cale ferata si pana la a-i zice ca acolo unde el saruta tu ai facut altceva inainte. Sau sa-l iei cu faze de genul: ba, e nasol sa fii al doilea, asa-i? Trolling la greu.
6. Soacra (sau fosta soacra) – Daca esti om insurat la casa ta si ai nefericitul ghinion sa locuiesti in acelasi cartier cu soacra-ta, doamne fereste sa te intalnesti cu ea pe strada. Un om insurat stie cel putin trei metode de a-si evita soacra (mi-a zis cineva). Valabil si pentru fosta soacra, pentru cei care sunt divortati (norocosilor!). E si mai grav sa dai peste fosta soacra, Jihadul e o joaca pe langa ce iti poate dezlantui fosta soacra. Va incepe cu un tir de reprosuri ca ti-ai batut joc de fiica-sa, ca ai facut-o de rusine, ca esti un nesimtit, un iresponsabil si un pierde-vara care nu-si va gasi niciodata vreuna ca ea. (Nu, nu stiu din proprie experienta, mi-a zis cineva). Te va umili in ultimul hal, te va ridiculiza, isi va bate joc de tine, iti va distruge credibilitatea si iti va calca in picioare imaginea in cartier. Toata lumea va afla cat de iresponsabil esti si ce fel de om de nimic esti, iar singura solutie pentru a scapa de aceasta imagine este sa te muti cat mai departe de ea.
Poate ca mai sunt si alte tipuri de oameni de evitat in cartier, eu doar sase am descoperit. De fapt sigur mai sunt si alte tipuri, caci fauna cartierului e bogata in fel de fel de specimene.