După ce am ieşit astăzi de la bazin (Complexul de Nataţie UTCN, să fim corecţi), m-am oprit pentru câteva minute la bâlciul care are loc în acest weekend pe platoul Sălii Sporturilor (Transilvania Music Event, pentru cunoscători) şi mi-am luat doi mici şi o bere cu 10 lei. Băi, oameni buni, eu nu am trecut prin viaţă ca boul prin ogradă, am văzut câteva chestii de-a lungul timpului care m-au făcut să-mi pun întrebări serioase despre omenirea asta, dar nu am crezut niciodată că la un festival al berii pot cumpăra o bere la draft cu 4 lei şi 2 mici cu 5 lei (2.5 lei micul). Aşa ceva n-am mai întâlnit în viaţa mea. Cum bunul Dumnezeu să coste o bere la o manisfestaţie în aer liber cât una în club? Plus că vorbim şi de bere la draft, că aia din club e la sticlă. Îmi era foame şi vroiam să văd cum sunt mititeii de Turda la un festival din ăsta, că nu mai mâncasem de vreo 10 ani. Cea mai proastă afacere pe care am făcut-o.

Nu-i vorba de bani, e vorba de ideea în sine de a fixa nişte preţuri de restaurant la un bâlci în aer liber unde se presupune că vine tot omul de rând care se întreţine dintr-un salar minim pe economie.

Şi ca să fie tot tacâmul complet, unul dintre mici era şi pe jumătate nefăcut de era să-mi fie rău după el. Asta aşa, ca să amplifice şi mai mult promisiunea fermă pe care mi-am făcut-o în acel moment că nu voi mai cumpăra absolut nimic, nici măcar o scobitoare, de la vreun bâlci, festival al berii sau manifestaţie în aer liber cu mici şi bere, ziceţi-i cum vreţi. Aşa-i, până nu păţăşti nu te înveţi minte.

În timp ce-mi beam io berea supraevaluată, care fie vorba între noi era mai multă apă chioară, se făceau teste de sunet la cele două scene amplasate la o distanţă de cca 30-40 m una de alta şi pe care vor urca în cele trei zile de concert  50 de trupe şi cântăreţi. Nu ştiu dacă asta e noua modă a concertelor, dar mie unul nu-mi place deloc sistemul ăsta cu două scene. E haos total, pe o ureche îţi intră un gen muzical şi pe cealaltă alt gen muzical, nu mai înţelegi nimic. Nu ştiu ce a fost în mintea celor care au gândit-o pe asta.

Colac peste pupăză, am aflat că intrarea la această amplă manifestaţie cu bere şi mici se va face pe bani, cu bilet, în fiecare seară. Eu am fost pe la amiază când încă se finalizau pregătirile deci n-a fost deschis publicului larg. Voi vă daţi seama ce povestim noi aici, la festivalul berii care se organizează în aer liber să se intre cu bilet :)) Dumnezeule, în ce ţară trăim! Oare va fi înghesuială mare?  Nu-i destul că berea-i 4 lei, dar mai plăteşti şi bilet de intrare. Mi se pare corect :))

Da, sigur voi da bani să-l ascult pe Puya. Ard de nerăbdare să fac asta :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.