Dacă nu aţi aflat încă, preşedintele nostru drag s-a trezit din nou cu faţa la cearceaf acum de sărbători şi s-a gândit să-şi mai pună nişte cenuşă în cap prin împroşcarea cu noroi în cineva, pentru că atât ştie el să facă. S-a luat de Regele Mihai şi de alţii, acum se ia de nimeni altul decât Raed Arafat, omul care a creat un sistem medical de excepţie, la cele mai înalte standarde, faţă de nimicul serviciului de urgenţă al statului.

Cităm din declaraţie

Dacă este vreun duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat , uitând că el a fost fundaţie la Târgu Mureş, la care şi eu am contribuit cu 2% din salariu pentru că făcea un lucru bun. Mie nu imi plac oamenii care după ce au evoluat în sistem pe urmă devin duşmanii creării oricărui alt sistem de concurenţă. Aşa ceva nu poate funcţiona într-un stat civilizat. Statul poate asigura principalul serviciu de urgenţă, în care s-au făcut investiţii uriaşe.

Care concurenţă? Concurenţă cu cine, cu sistemul public de sănătate, care nu face altceva decât să ia bani, bani şi iar bani pentru nişte servicii mizerabile? Asta e concurenţa? Cei mai mulţi dintre pensionarii de acum au cotizat toată viaţa la asigurarea de sănătate şi acum se trezesc că nu li se mai recunoaşte nimic şi trebuie să plătească pentru orice serviciu medical. E corect? Categoric nu. Şi să nu mai punem la socoteală condiţiile în care trebuie să stai pe patul de spital, care nu fac altceva decât să-ţi provoace silă şi repulsie faţă de sistemul public şi îţi doreşti să nu fi nevoit niciodată să ajungi pe patul unui spital românesc. Asta e concurenţa despre care vorbeşte domn’ preşedinte. În articol zice că s-au făcut investiţii mari în sistemul de sănatate? Măi să fie, oare de ce nu vede nimeni aceste investiţii? Chiar suntem toţi atât de chiori?

Cum să-ţi permiţi să lansezi asemenea acuzaţi despre omul care a adus practic profesionalismul şi siguranţa în sistemul medical românesc, mai ales tu, preşedinte de stat fiind?

Sistem privat? Bineînţeles, dai un ban dar măcar ai certitudinea că trăieşti şi eşti tratat serios. Şi de asta SMURD bate la fund sistemul public de sănătate.

4 comentarii la „Băsescu iar vorbeşte prostii… o fi de la vaporii de alcool inhalaţi”
  1. Nu ai inteles nimic. De la anul, o sa se privatizeze si fondul de sanatate, exact cum a fost cu pensiile. Adica, din cei 10.7 %(parca) care se duceau la asigurarile de sanatate, 10% o sa se duca intr-un cont privat.

    Nu sunt la curent cu stirile, dar probabil ca Raed s-a opus privatizarii sistemului de sanatate.

  2. Poate n-am înţeles eu bine, se prea poate, nu prea mă ‘enteresează polica, dar permite-mi să am îndoieli ca privatizarea sistemului public de sănătate se va realiza. Şi de investiţiile uriaşe care se presupune că s-au făcut şi se vor mai face.

    Oricum, rămân la părerea mea, SMURD bate la fund sistemul public, cu tot cu privatizarea ce va urma, dacă e aşa…

  3. Tot n-ai inteles. Dupa privatizarea sistemului de sanatate, daca iti apare un furuncul in fund (un exemplu aleatoriu), te duci la Medlife sau Regina Maria sau la alta clinica privata, depinde cu ce asigurator ai semnat. Cei 0.7 % care se duc la asigurarea publica, se pare ca va acoperi doar urgentele.

    SMURD este un serviciu de urgenta, deci nu are legatura.

  4. Cum le ştii tu pe toate, mă… de a cui eşti? :)))

    Am înţeles de prima dată ce ai vrut să zici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.