Mi-e dor de clubul meu

Mi-e greu să rămân indiferent la tot ce se întâmplă în aceste zile în interiorul clubului meu de suflet. Mi-e greu şi mi se rupe sufletul când văd atâtea conflicte, certuri, scandaluri în sânul acestei echipe. M-am abţinut cu greu până acum să-mi spun punctul de vedere pentru că fiind suporter e greu să fi obiectiv, dar astăzi nu am mai rezistat. Mi-e greu şi mor de nervi când văd cum acest club, care rămâne unul din cele mai iubite din Transilvania fără discuţii, şi chiar din România, cum e târât prin noroi de anumite personaje dubioase şi certate cu legea bunului simţ şi al onestităţii.

De-a lungul timpului, prin acest club s-au perindat toţi mafioţii şi dubioşii Clujului şi, mai nou, Capitalei. Zici că a tunat Domnul şi a adunat toate lichelele aici la noi. De la preşedintele Oncos, Vasile Onacă, la gunoierul fără caracter şi bun simţ, Florian Buşcă/Walter şi la manageriţa de reality-show, această distinsă doamnă şi soţie a lui Laurenţiu Reghecampf, (încă) antrenorul Stelei, Ana Maria, zis şi Prodan. Dintre toţi, scursura asta umană, miticul, traficantul de carne şi jigodia de Walter a fost cel mai mizerabil conducător pe care l-a avut acest club. El şi cu brelocul său personal – Mărginean, zis şi Marele Blond, zis şi Limoniu.

Nu pot să privesc cum se distruge clubul meu. Repet, mă doare sufletul, v-o spun cu toată sinceritatea. Sufăr enorm pentru această echipă. La umilinţa din meciul cu Pandurii din prima etapă a sezonului, scor 6-2, m-am consumat foarte mult, de am crezut că mă îmbolnăvesc de nervi. Vina pentru tot răul care s-a abătut asupra acestui club nu e a jucătorilor sau a lui Niculescu, vina îi aparţine gunoiul de Walter, care şi-a şters pantofii de  acest brand, şi-a băgat picioarele în ideea „U”, a terfelit imaginea acestei echipe de tradiţie şi a plecat să mai distrugă o echipă – Petrolul.

Claudiu Niculescu rămâne cel mai mare caracter din fotbalul românesc, un atacant de excepţie şi un vârf de mare clasă, care sunt convins că va ajunge unul din cei mai buni antrenori români după ce pune ghetele în cui. Mie mi-a plăcut de el ca antrenor, a impus filozofia aceea de joc ofensivă, după chipul şi asemănarea lui. Astăzi a cedat în faţa Prodancăi şi a renunţat la postul de antrenor. Nu a mai continuat să-i ţină piept femeii care s-a luat la ceartă cu cei mai vocali oameni din fotbalul românesc, Mitică şi Becali.

NICULESCU e fotbalistul care a învăţat ce înseamnă Universitatea, s-a ataşat sufleteşte de SIMBOL şi pentru asta îi mulţumim.

„Niculescu si-a colorat sufletul in alb-negru, ca si cum aici s-ar fi nascut”, vorba jurnalistului clujean, Liviu Alexa, care are un punct de vedere foarte bun despre Simbol.

În sezonul trecut am fost prezent la toate meciurile şi, când nu eram la masa presei în calitate de blogger, eram în tribună, meci de meci, trăind intens şi cu emoţie fiecare partidă, cu Sportul Studenţesc, cu Mioveni, cu Gazul, cu Voinţa Sibiu, cu Steaua sau CFR. Când câştigam, plecam cu zâmbetul pe buze şi euforic de la stadion. Când pierdeam, eram abătut, dezamăgit şi trist. Niciodată nu am renunţat la clubul meu. Am fost lângă el tot timpul, şi la bine, dar mai ales la greu. Consider că pentru a fi suporterul unei echipe trebuie să mergi la toate meciurile de pe teren propriu, nu numai la cele cu echipe importante. Asta înseamnă să fii suporter „U”-ist. Trup şi suflet pentru culori, alături de simbol!

Vă spun foarte sincer, mi-e dor de clubul meu, echipa aceea boemă şi simplă care juca un fotbal frumos, în care nu existau jocuri de culise şi nu era târâtă prin tenebrele fotbalului românesc. Mai bine jucăm în liga a 3-a, curaţi şi cu demnitate, decât în mocirla ligii întâi, conduşi de tot felul de personaje care dăunează imaginii acestui club.

Mă rog la Dumnezeu în fiecare seară să vină la noi un Prinţ cu nişte petro-dolari de prin Arabia Saudită, să preia Universitatea Cluj şi să facă o echipă adevărată, de Champions League. Dacă s-a putut la PSG sau City de ce nu s-ar putea şi la noi?

„U” CLUJ nu va muri niciodată. Ideea „U” va dăinui pe vecie în inimile noastre şi ale urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor noştri.

foto: gsp.ro