În fiecare an, lună, săptămână şi chiar zi mi se confirmă că am o problemă de neîndemânare, fapt care mă face să cred că am fost predestinat să fiu neîndemânatic pe vecie. Nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să scap de „boala” asta, dar ştiu sigur că viaţa m-a pus la grea încercare când mi-a dat-o. De-a lungul celor 23 de ani de existenţă mi-am creat un renume negativ de tipul-care-pe-ce-pune-mâna-îi-mort: am spart câteva bibelouri la viaţa mea, destule pahare la care le-am pierdut şirul şi diverse alte chestii mici din sticlă despre care nu-mi aduc aminte acum. Fără nici cea mai mică intenţie, fireşte, doar nu sunt atât de tâmpit încât să sparg lucruri intenţionat, de distracţie. Nu am chiar asemenea plăceri.

Mi-am scăpat un telefon în WC o dată – n-a mai funcţional la fel de atunci. Acelaşi telefon l-am scăpat într-o găleată plină cu apă – cu greu a fost resuscitat. Noroc că era un nokia clasic, vechi, că altfel şi acum aş fi plâns după el dacă era smartphone.

Marea problemă la mine este că, atunci când iau ceva în mână există 90% şanse să nu-l pun la loc întreg. Nu-i vina mea, ăsta-s eu, ce pot să fac? Cu toate că încerc să fiu foarte focusat pe cum umblu cu sticlăria de prin casă, tot se întâmplă câteodată inevitabilul ca într-o fracţiune de secundă să rezolv ceva. Când şterg praful la mine în cameră, fiindcă eu sunt aşa mai harnic de felul meu, trebuie să fiu ultra-mega-atent cum umblu cu lucrurile de pe rafturi ca să nu le împrăştii într-o mie de bucăţele pe parchet. Atunci când eşti păţit, ai mai multă grijă data viitoare – exact ca-n viaţă, dacă o dată ai făcut-o o trăznaie, a doua oară eşti mult mai atent să nu o repeţi. Câteodată îţi iese, câteodată eşuezi şi sfârşeşti cu mătura şi făraşul în mână strângând cioburile.

Oare mă voi vindeca vreodată?

5 comentarii la „Predestinat a fi un neîndemânatic”
  1. As vrea sa iti pot da un sfat dar din pacate nu pot pentru ca si eu am o problema cu indemanarea. Eu am boala pe paharele cu picior. Sunt ingrozit cand, in vizita pe la cineva fiind, gazda imi pune ceva sa beau intr-un astfel de pahar. De multe ori chiar rog lumea sa imi puna bautura, care in majoritatea covarsitoare a cazurilor este cola, intr-un pahar normal, fara picior. Nici nu inteleg idiotenia asta de a folosi un pahar cu picior, care merge la bauturi mai alcoolice, la servitul sucului!?

  2. Imaginează-ţi cum a fost pentru mine când am lucrat ca ospătar… Mă lua cu transpiraţii când aveam de turnat şi dus tava cu pahare :)) Surprinzător, chiar nu am spart nimic niciodată…

  3. „…pahare al căror şir l-am pierdut”.
    „dacă o dată ai făcut o trăznaie”.
    Mult mai bine, ai făcut progrese. Bravo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.