Prostia nu mai are niciun leac

Prostia nu mai are niciun leac

Mii de dobitoci americani și-au închis conturile de Netflix pentru că așa le-a zis Elon Musk. Pentru că, știți cum e vorba aia, ce face omul fac și maimuțele. Da, are și America proștii lor. Genul ăla de oameni care au nevoie de cineva să le spună ce să facă pentru că ei nu-s capabili să gândească cu capul lor, pe care îl țin numai nu să nu le plouă în gât.

Despre Elon Musk se știe că nu e cel mai sănătos la cap, așa că nu ne pronunțăm. Unul care a făcut 14 copii și și-a bătut joc de ei punându-le nume ciudate inspirate din tehnologie.

Mă întreb dacă le zice Musk să se arunce în cap de pe bloc, oare o fac? 

Și evident că avem și noi prostul nostru.

Ceva original nu ar face păcăliciul ăsta de George, chiar trebuie să copieze tot ce vede la alții?

Sau nu îl duce capul prea mult să vină cu o idee originală și e mai ușor să copiezi. 

Sunt absolut convins că în birourile Netflix s-a iscat o ședință furtunoasă după ce a anunțat George că își anulează abonamentul. Cred că întreaga conducere a companiei nu va putea dormi deloc din cauza gândurilor cum să îl readucă pe George pe platformă.

Dar interesant e că a avut până acum cont pe platforma globalistă Netflix. Și l-a folosit. O ardem pe suveranism și patrionism în public, urlăm împotriva globalismului și strigăm că globaliștii sunt răi și vor să sugă sângele poporului român, dar ne folosim de instrumente globaliste. Fascinant. Circ ieftin pentru proști. Manipulare și circ. 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.