Cine putea să conceapă că CFR Cluj poate câştiga pe Olimpico? Nici cel mai fanatic suporter nu se gândea la o victorie în compania unei echipe care are jucători ca Totti, De Rossi, Vucinic, Montella. Şi totuşi s-a întâmplat minunea, această echipă care până astăzi nimeni nu auzise de ea a câştigat cu 2-1 în infernul de pe Olimpico cu un joc magnific. După emoţile care i-au cuprins pe jucători în momentul când au păşit pe stadion, feroviarii le-au tăiat din elan italienilor şi au avut primul şut pe poartă al meciului, autorul a fost Kone. În momentul când Roma a deschis scorul în minutul 17 prin fundaşul Panucci credeam că eram sortiţi la o înfrângere usturătoare, dar iată că aceşti jucători incredibili m-am contrazis şi au demonstrat că fotbalul se joacă la două porţi. Jocul a fost controlat autoritar de CFR, chiar şi după primirea golului dar şi din momentul când pe teren au intrat jucători ca Francesco Totti sau Montella. Pasa de generic a lui Trică i-a adus lui Culio şansa de a se trece pe lista selectă a jucătorilor care au marcat pe Olimpico, egalarea a venit din gheata argentianului care a înscris un gol mai mult decât fenomenal. Prima repriză se încheie într-o dominare clară a oaspeţilor, totul pe fondul unui cor de huiduieli ale suporterilor romani. Repriza a 2-a îi scoate pe români de la vestiare mult mai motivaţi şi cu o dorinţă de victorie mult mai mare. 3 minute de la reluarea reprizei a 2-a şi Culio dă lovitura şi marchează pentru 2-1 cu un şut din marginea careului. Până la final am văzut o echipă a CFR-ului care dădea impresia că joacă în Liga Campionilor an de an şi totuşi cei mai mulţi dintre jucători au fost debutanţi în cea mai importantă competiţie inter-cluburi.
Am învins milioanele de euro ale Italiei, le-am mai înfipt un cuţit în spate macaronarilor. În această seară a câştigat cel mai bun, nu a contat diferenţa mare de experienţă, nu a contat valoarea şi nu a contat numele, fotbalul se joacă la două porţi, mingea e rotundă şi un meci durează 90 min. Să baţi o echipă ca Roma e întradevăr o realizare şi nu numai că CFR a bătut-o ci şi a dominat-o clar.
Sperăm că mâine vom mai avea un prilej de bucurie şi Steaua să scoată un rezultat la fel de bun ca cel de azi.
E meritul lor.